cultura

„Spiritualitatea între filosofie și artă”, tema de vineri a Seratelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

COMUNICAT DE PRESĂ

Vineri, 20 octombrie 2023, de la ora 18.00, la Biblioteca Județenă „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire în cadrul Seratelor bibliotecii, un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Asociația „Sfânta Maria Magdalena”. Participă, ca de fiecare dată, părintele Pimen, de la mănăstirea din Oarța de Sus.

Tema întâlnirii de vineri, propusă de unul dintre participanți, este „Spiritualitatea între filosofie și artă”, ocazie cu care vă propunem să veniți și dumneavostră alături de noi, pentru a vorbi din mai multe perspective despre modul în care spiritualitatea poate fi interpretată. În acest sens, din colecțiile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba au fost selectate cărți potrivite, care vor fi prezentate publicului, cititorii având ulterior posibilitatea de a veni să le împrumute, în cunoștință de cauză.

Seratele bibliotecii se desfășoară sub forma unor întâlnirilor periodice ale membrilor comunității, în care se dezbat diferite teme culturale, sociale și morale, de interes public, însoțite de muzică, poezie, lecturi, artă în general, promovând colecțiile bibliotecii.

Vă invităm așadar să profitați alături de noi de acest prilej de bucurie spirituală, afirmare și dezvoltare a personalității, precum și a abilităților de comunicare, într-un mediu prietenos și deschis. Intrarea la eveniment este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *