culturasocietate

Ioan Alexandru, omagiat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Comunicat de presă

Sâmbătă, 16 septembrie 2023, la 23 de ani de la moartea poetului Ioan Alexandru, Consiliul Județean Alba, împreună cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își propun să-l readucă în atenția publică și să-l omagieze, printr-o serie de manifestări.

Vă invităm așadar alături de noi, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, la ora 12.00, pentru a participa la momentul depunerii de flori, la bustul scriitorului, iar pe parcursul zilei, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, veți putea găsi informații interesante despre autorul comemorat.

Ioan Alexandru (n. 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj – d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist, eseist și om politic român.

În 1964 a debutat în volum iar mai apoi a avut numeroase apariții editoriale, culminând cu serie de imne dedicate diferitelor regiuni istorice ale țării. Acestea îl vor impune definitiv printre poeții de frunte ai generației sale. În 1965 este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar în 1981 cu Premiul Asociației Scriitorilor din București.

În anul 2014, în cadrul Congresului Spiritualității Românești, la Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor, a avut loc dezvelirea bustului poetului Ioan Alexandru, realizat de artistul plastic Romi Adam.

Dintre cărțile semnate de marele poet, le amintim aici pe următoarele: „Cum să vă spun”, „Viața, deocamdată”, „Infernul discutabil”, „Vămile pustiei”, „Vina”, „Poeme”, „Imnele bucuriei”, „Imnele Transilvaniei”, „Imnele Moldovei”, „Imnele Țării Românești”, „Imnele iubirii”, „Imnele Putnei”, „Imnele Maramureșului ”, „Bat clopotele în Ardeal”, „Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție”, „Amintirea poetului”, „Lumină lină: Imne” și „Iubirea de Patrie”.

La ceas comemorativ, vă invităm să treceți pragul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, unde vă punem la dispoziție colecția operei sale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *