SERENITAS, expoziție de manuscrise pictate, la Sala Unirii

Marți, 8 august 2023, ora 18.00, la Sala Unirii, aripa de nord, va avea loc vernisajul expoziției de manuscrise pictate, SERENITAS. Având ca autori pe Cristian Bădiliță și Malvine Mocenco, expoziția reunește operele, comune, ale unui scriitor, biblist, patrolog și ale unui pictor restaurator. Prin lucrările expuse cei doi autori construiesc o punte între universul manuscriselor medievale și modernitate. Dimensiunea artistică și cea literară se completează cu o dimensiune metafizică, universală ființei umane. Pictura sporește și iluminează semnificația textelor.

Cristian Bădiliţă (n. 1968). Scriitor, istoric al creştinismului timpuriu. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza Metamorfozele Anticristului la Părinţii Bisericii (Premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa). Fellow al Institutului de Ştiinţe Religioase din Trento (2002-2005) ş.a. A coordonat traducerea comentată a Septuagintei în cadrul New Europe College, București (8 volume). Realizează o traducere comentată a Noului Testament (7 volume apărute). Îngrijește Colecția Mica Romă XXI la Editura Vremea. A publicat peste 70 de volume (eseuri, studii, poezie, Jurnale, traduceri comentate din greaca veche şi latină etc.).

Publicaţii recente: Adulmecări (Libris, 2018); Iluminișuri. Despre martiri, katechoni,erezii (Vremea, 2020); Un Pateric al anarhismului creștin de dreapta (Vremea, 2020); Glafire. Teme fierbinți ale creștinismului (Litera, 2021); Sfinți păgâni, iudei și creștini (Litera, 2021); Ce înseamnă să fii om (Vremea, 2022); Asceză și copilărie (Presa Universitară Clujeană, 2023).

Malvine Mocenco (n. 1976). A absolvit Liceul de Artă din Constanţa și Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Piteşti,  Secţia „Artă Sacră”.  Din anul 2009 e restaurator pictură, şefa secţiei Conservare–Restaurare la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti (Argeş). Expoziții de pictură și ilustrație de cărți. A publicat două albume de artă decorativă și două cu lucrările restaurate. Marele Premiu pentru Restaurare la Salonul Național de la Craiova (2019).

În cadrul vernisajului va avea loc și conferința Despre pictură, teologie și literatură susținută de Cristian Bădiliţă.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *