Beneficiarii Centrului de zi „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au vizitat mai multe obiective din județele Sibiu și Prahova
Beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au vizitat mai multe obiective religioase și istorice din județele Sibiu și Prahova
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia a organizat, în zilele de 16 și 17 mai a.c, o excursie de două zile în județele Sibiu și Prahova. Aceasta a avut ca și itinerar mai multe obiective religioase și istorice, dintre care amintim: Catedrala Mitropolitană din Sibiu, Biserica Sfântul Ioan Iacob Hozevitul din Sibiu, care are spre închinare icoana Maicii Domnului Portărița, Povestea Calendarului – Porumbacu de Sus, Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, Cetatea Făgărașului și Sinaia, Castelul Peleș și Pelișor, Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Caraiman și Castelul Bran.
„În cele două zile am poposit cu beneficiarii centrului la frumoasele mănăstiri din Mitropolia Ardealului, unde am înălțat rugăciuni de mulțumire și de recunoștință Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, ca mai apoi să ne delectăm cu momente de istorie din minunatele clădiri istorice pe care le-am vizitat. Prin această ieșire am dorit să schimbăm puțin registrul, să ne bucurăm de natură, de frumos și de Dumnezeu”, a declarat Alexandra Aloman, asistent social în cadrul centrului de zi.
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia oferă servicii de informare și consiliere socială, consiliere psihologică și spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie și ergoterapie, orientare profesională și facilitarea obținerii unui loc de muncă, activități de socializare, culturale și recreative pentru 20 de persoane cu dizabilități din Alba Iulia și pentru 105 persoane cu dizabilități ocrotite în 11 Locuințe Maxim Protejate din județul Alba. Așezământul funcționează din anul 2008 în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria municipiului Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, și cu Consiliul Județean Alba, prin DGASPC Alba.
Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia