cultura

Mihai Babițchi lansează la Alba Iulia volumul semnat de domnia sa – „Furcile caudine”

COMUNICAT DE PRESĂ

Miercuri, 17 mai 2023, cu începere de la ora 17:00, Muzeul Principia din Alba Iulia va găzdui lansarea cărții „Furcile caudine”, un volum semnat de Mihai Babițchi.

„«Furcile caudine» este cu siguranță o carte a oamenilor inteligenți, tineri sau adulți, a celor care își pun întrebări și caută răspunsuri. Este un roman de dragoste devoratoare și un roman de acțiune deseori scăpată de sub control. Ea reflectă în esență avatarurile existenței într-un sistem kafkian de constrângeri sufocante, unele acceptate ca firești, altele repudiate cu oroare.”, ne spune Mihai Babițchi încă din prefața cărții sale.

Prezentarea cărții va fi realizată de către prof. univ. dr. Diana Câmpan de la Universitatea „1 Decembrie 1918”. Evenimentul de lansare va fi însoțit de un recital la nai susținut de Attila Ferencz, acompaniat la pian de Florin Petrescu. La final, autorul romanului „Furcile caudine”, Mihai Babițchi, va oferi autografe pe volumul nou lansat și va dărui celor care nu îl au și doresc, în semn de apreciere și respect, câte un exemplar din volumul său „Revoltă în labirint. Decembrie ′89”, carte premiată în anul 2011 de către Institutul Revoluției Române, cu Premiul naţional „Cartea Anului”.

Mihai Babiţchi a fost liderul de necontestat al Revoluţiei din Decembrie 1989, din Alba Iulia, calitate pentru care a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Alba-Iulia”, este preşedintele ”Federației Asociațiilor de Revoluționari din Orașele-Martir”. Actualmente este o prezență constantă în mass-media românească, fiind una dintre cele mai cunoscute voci care pot oferi informații importante referitoare la Revoluția din 1989, comentează pertinent evenimentele politice și sociale și aduce argumente puternice pentru menținerea democrației în România.

Evenimentul de miercuri, 17 mai 2023, este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia. Intrarea este liberă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *