culturasocietate

Vioara lui Radu Gyr va răsuna pe scena Târgului de cArte Alba Transilvana

COMUNICAT DE PRESĂ

*Recital muzical susținut de Ioan Păuna, concert-maestru al Operei Naționale din Osijek-Croația, și profesorul Ovidiu Pârjol

Duminică, 7 mai 2023, la ora 16.30, în cadrul Târgului de cArte Alba Transilvana, va avea loc recitalul muzical Povestea viorii lui Radu Gyr, susținut la vioara marelui poet de Ioan Păuna, concert-maestru al Operei Naționale din Osijek-Croația, și Ovidiu Pârjol, la pian.

Vioara lui Radu Gyr nu este doar o moștenire de familie, ci și un bun cultural de care ne bucurăm astăzi cu toții, prin efortul moștenitorilor, cei care au păstrat-o și au readus-o la viața scenei, omagiindu-l astfel pe scriitorul supranumit poetul temnițelor comuniste.

„Tata a iubit-o foarte mult. Tatăl meu, deși s-a născut în Câmpulung Muscel, se considera oltean, pentru că la trei ani familia lui s-a mutat la Craiova, iar acolo a fost școala lui de pregătire. S-a format la cenaclul literar condus de Elena Farago. A vrut să studieze vioara, avea talent, toți cei din familia lui, pe linie maternă, aveau talent, au fost muzicieni. Coco Demetrescu, bunicul, era actor, mama lui era profesoară de pian și avea și voce frumoasă, de mezzosoprană”, menționează fiica poetului, Simona Popa.

Radu Gyr: s-a născut la 2 martie 1905, într-o familie cu preocupări intelectuale, ambianța din casă contribuind la formarea precoce a gustului pentru muzică, lectură, teatru. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost și, ca student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, cu volumul „Liniști de schituri”, 1924.

„Șirul suferințelor începe în anul 1938 când, la instituirea dictaturii carliste, este închis în lagăr – Vaslui, Miercurea-Ciuc, Râmnicu Sărat – de unde este eliberat tocmai în toamna anului 1940. (…) După rebeliunea legionară, la care a participat, este judecat împreună cu un grup de optzeci și șase de intelectuali și este condamnat la doisprezece ani de închisoare, pedeapsă preschimbată în trimiterea pe front, ca simplu soldat, în batalioanele de sacrificiu prezente permanent pe linia de foc. Grav rănit în luptele din Rusia, revine în țară, unde publică volumul Poeme de răsboiu, în anul 1942, o carte ce-i va aduce ura tenace a sovieticilor, respectiv prigoana slugilor acestora, comuniștii. Judecat în cel de-al doilea proces al criminalilor de război, este din nou condamnat și tot la doisprezece ani de temniță-muncă silnică, de astă dată. Eliberat în 1956, este iarăși întemnițat, judecat în 1958 pentru poemele sale considerate sedițioase – printre care: Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane, și condamnat la moarte. Petrece un an de zile în celula morții, după care i se anunță comutarea pedepsei în muncă silnică pe viață. Este grațiat în 1963 și parțial reabilitat. În temniță, de-a lungul anilor, poetul a compus mai multe sute de poeme, memorate de colegii săi de chin.”, scrie Barbu Cioculescu, în postfața volumului Anotimpul umbrelor, de Radu Gyr.

Vioara pe care și-a exersat talentul Radu Gyr va răsuna pe scena Târgului de cArte Alba Transilvana, duminică, 7 mai, de la ora 16.30. Nu ratați momentul oferit de Ioan Păuna și Ovidiu Pârjol!

Organizatorii Târgului de cArte Alba Transilvana, ediția a XIV-a, sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, alături de partenerii: Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Palatul Copiilor Alba Iulia, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” și cunoscutul Grup Skepsis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *