culturaeducatie

Alba Iulia a fost gazda Olimpiadei Interdisciplinare Cultură și Spiritualitate Românească

  • Comunicat de presă

Întâlnirea magică a elevilor participanți, profesorilor însoțitori, membrilor Comisiei Centrale, organizatorilor Olimpiadei Interdisciplinare Cultură și spiritualitate românească (Limba și Literatura Română și Religie – Gimnaziu) – etapa națională, invitaților a avut loc miercuri, 26.04.2023, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Festivitatea de deschidere a reprezentat un moment – punte între minți și suflete unite de emoția, mândria, demnitatea, sentimentul valorii, credința de a se afla într-un context în care spiritualitatea a primat.

Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Înalt-preasfințitul părinte Irineu, a oficiat o slujbă de Te Deum și a confirmat faptul că acest eveniment cultural-educațional, de natură interdisciplinară și interconfesională, este imperios atât pentru ceea ce elevii pot dovedi că posedă ca achiziție intelectuală, dar și pentru că ajută la formarea caracterului moral și la perpetuarea credinței în divinitate.

Alături de elevii și profesorii participanți, la ceremonie au fost prezenți conf. univ. dr. Vasile Timiş – inspector general în cadrul Ministerului Educației, preotul George Jambore – inspector patriarhal în cadrul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, Ovidiu Botoi – părinte Consilier, Ovidiu Panaite – reprezentant UAB, prof. Cornel Sandu – Inspector Școlar General al județului Alba, Ștefania Ciobanu – reprezentant CNPEE, Gâlea Gabriela Anamaria – Inspector Școlar pentru Limba și literatura română, Laura Popa – Inspector Școlar pentru Religie, Nicolae Albu – prefectul județului Alba, Marius Hațegan – vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Gabriel Pleșa – primarul județului Alba. Un aport masiv pentru desfășurarea optimă și la standardul meritat de elevii minunați îl au, desigur, partenerii: CONSILIUL JUDEȚEAN ALBA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALBA-IULIA, ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DE ALBA IULIA, CENTRUL DE CULTURĂ AUGUSTIN BENA, UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA-IULIA, CENTRUL MULTICULTURAL LIVIU REBREANU AIUD, CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR ALBA IULIA, TEATRUL DE PĂPUȘI PRICHINDEL, MUZEUL ȘI SALA UNIRII.

Elevii susțin probele specifice olimpiadei joi și vineri – joi, 28.04.2023 – proba scrisă, vineri, 29.04.2023 – proba orală, fiind implicați, de asemenea, în activități care să-i familiarizeze cu farmecul orașului – cetate, să-i destindă și să-i dinamizeze în așa fel încât să-i cheme și să-i recheme perpetuu la Alba Iulia.

Programul activităților începe de joi, astfel: activități de socio-animație – „Friensdship Challenge”, alături de Asociația Emanoil, cu includerea vizitei cetății bastionare Alba-Carolina și a obiectivelor culturale din acest areal – Catedrala Romano-Catolică, Sala și Muzeul Unirii, Muzeikon, Principia, participare la spectacolul organizat de Teatrul de păpuși „Prichindel” Alba Iulia, vizită la Mănăstirea Râmeț.

„Suntem onorați să găzduim la Alba-Iulia o competiție prestigioasă care este centrată pe promovarea interdisciplinarității și valorifică personalitatea elevilor, deschizând un orizont cultural adecvat vârstei gimnaziale. Astfel, elevii pot descoperi elementele comune celor două discipline, limba și literatura română și religia, dovedind capacitate de sinteză, gândire critică și atingerea competențelor-cheie la nivel european pe care sunt, în prezent, centrate programele școlare în vigoare. Le doresc succes tuturor și sper ca timpul petrecut la Alba-Iulia să le reamintească mereu de frumusețea copilăriei petrecută printre prieteni și oameni frumoși!” a declarat inspectorul școlar general, prof Cornel Stelian Sandu.

Biroul de presă al IȘJ Alba,

Purtător de cuvânt,

Inspector, Gabriela Anamaria Gâlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *