Municipiul Sebeș s-a înscris în programul privind casarea autovehiculelor uzate
Având în vedere necesitatea îmbunătățirii calității aerului pentru protecția sănătății populației, Primăria Municipiului Sebeș a abordat oportunitatea oferită de Administrația Fondului pentru Mediu, prin lansarea apelului de proiecte, care vizează acordarea de finanțări nerambursabile pentru autovehiculele uzate, în schimbul predării acestora spre casare.
Stimulentul pentru casare, în cuantum de 3.000 lei, se acordă de către unitatea administrativ teritorială, proprietarilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de ghidul de finanțare a programului și care au predat spre casare şi radiere din circulație și din evidenta fiscală un autovehicul uzat având o vechime egală sau mai mare de 15 ani de la anul fabricației.
Stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei alocată de Administrația Fondului pentru Mediu din veniturile Fondului pentru mediu şi suma de 600 lei susținută din bugetul local al Municipiului Sebeș.
Având în vedere că în municipiul Sebeș există numeroase autovehicule uzate, cu o vechime mai mare de 15 ani, care se încadrează în condițiile de eligibilitate stabilite de ghidul de finanțare, Primăria Sebeș a depus o cerere de înscriere în cadrul programului privind casarea autovehiculelor uzate, în vederea încheierii unui contract de delegare și obținerea unei finanțări nerambursabile de 1.200.000 de lei, reprezentând stimulente de casare pentru un număr de 500 de autovehicule uzate casate în cadrul programului. Numărul maxim de 500 de autovehicule pentru primul an este stabilit de cadrul legal pentru un municipiu de mărimea Sebeșului.
Primăria Municipiului Sebeș îi va anunța în timp util pe cetățenii interesați de program asupra pașilor de urmat și asupra termenelor care vor trebui respectate.
Condiții de acordare a stimulentului pentru casare
Municipiul Sebeș acordă suma de 3.000 de lei, cu titlu de stimulent pentru casare, numai după:
a) încheierea contractului de finanţare cu solicitantul stimulentului/solicitantul finanțării – persoane fizice;
b) casarea autovehiculului uzat, numai prin intermediul colectorilor autorizaţi;
c) radierea autovehiculului uzat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a Municipiului Sebeș.
Criteriile de eligibilitate, pentru persoanele fizice și pentru vehicule, care vor sta la baza acordării stimulentelor pentru casare:
- Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii:
a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a Municipiului Sebeș;
b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale Municipiului Sebeș, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
g) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la Primăria municipiului Sebeș declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât şi pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024. În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la Primăria Municipiului Sebeș şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului
- Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului;
b)la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
c)are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară; d)conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.