MUNICIPIUL AIUD. Anunț pentru angajarea unui consilier de achiziții publice
În conformitate cu prevederile art. 617 alin. (2) și art. 618 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 611/2008pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD, organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată, a postului vacant, funcție publică de execuție de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior din cadrul Direcției Arhitect – Șef, Compartiment Achiziții publice, Investiții din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Aiud.
Durata timpului de muncă pentru funcția publică de execuție de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior este de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână, respectiv durată normală a timpului de muncă.
Condiţiile de desfăşurare aconcursuluisunt:
– Proba scrisă: 19.04.2023, ora 10:00 – sediul Primăriei Municipiului Aiud;
– Interviul: se va susţine într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
– Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 14.03.2023 – 03.04.2023 (ora 16:00) la sediul Primăriei Municipiului Aiud.
Condiţiile de participare la concurs sunt:
– condiții specifice: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
– vechime minimă în specialitatea studiilor: 7 ani.
Condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul Primăriei Municipiului Aiud și pe site-ul www.aiud.ro.
Relații suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Aiud, situată în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, telefon 0258 861310 interior 1013 /fax 0258 861280, e-mail: resurse@aiud.ro, precum și de pe site-ul instituției: www.aiud.ro. Persoana de contact: Cipcigan Patricia Tatiana, șef birou al Biroului Resurse Umane, Control Intern din cadrul Direcției Economice, aparatul de specialitate al Primarului municipiului Aiud.
Birou Comunicare și Relații Publice