COMUNICAT

Iepurele Alb, Iepurele Roșu. Un spectacol inedit al Trupei Skepsis!

Pe data de 13 Martie 2023, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Grupul Skepsis se alătură celor 80 de teatre și companii de teatru din 32 de țări, de pe 6 continente, care vor prezenta publicului piesa Iepurele Alb, Iepurele Roșu, de Nassim Soleimanpour, cunoscut autor iranian !

Prezentată pentru prima oară în 2011, piesa de teatru Iepurele Alb, Iepurele Roșu acum una dintre cele mai jucate piese la nivel mondial, fiind tradusă în 30 de limbi. Piesa este special concepută pentru a fi jucată folosind lectura la prima vedere, fără un regizor și fără repetiții, provocând actorul să construiască o experiență unică împreună cu publicul, prin puterea cuvântului, interacțiune și improvizație.

Piesa este prezentată în premieră la Alba Iulia grație unui excelent demers de colaborare internațională deschis cu Compania de Producție și Consiliere de Teatru Aurora Nova (Berlin, DE) :

”Compania de Producție Aurora Nova și dl. Nassim Soleimanpour vă oferă piesa de teatru Iepurele Alb, Iepurele Roșu pentru a marca data de 13 Martie – ziua în care majoritatea teatrelor din lume au fost nevoite să își închidă activiatatea din cauza pandemiei. Vineri, 13 Martie 2020, sub presiunea pandemiei, teatrele au fost nevoite să își întrerupă activitatea la nivel global. Deși pauza nu trebuia să fie una lungă, aceasta a durat până peste un an, fiind cea mai îndelungată pauză de activitate din istoria modernă. Aurora Nova invită acum teatrele de pretutindeni să marcheze importanța acestei zile ca parte dintr-un eveniment mondial dedicat celebrării teatrului și rezilienței sectorului cultural. Vă invităm la un eveniment menit să ofere speranță și să ne inspire în vremurile dificile cu care ne confruntăm.”- Aurora Nova.

Din pricina refuzului său de a satisface serviciul militar în Iran, autorului i-a fost retras pașaportul fiindu-i imposibil să părăsească țara până în 2013. Piesa de teatru Iepurele Alb, Iepurele Roșu a fost scrisă ca un mesaj al autorului adresat publicului de pretutindeni la care îi era imposibil să ajungă direct, subliniind importanța liberei exprimări artistice, pericolul manipulării și puterea transformatoare a teatrului. Deși Nassim Soleimanpur trăiește acum la Berlin, textul său rămâne actual într-o lume care se confruntă cu noi provocări și constrângeri.

IMPORTANT : toți agenții de presă trebuie să aibă în vedere fapttul că autorul piesei este un cetățean iranian. Această piesă de teatru nu are un mesaj politic și în nici un caz nu trebuie descrisă sau prezentată în acest fel. Această piesă de teatru operează la un nivel metaforic, fără conotații politice și fără a încuraja comentarii sau observații în această direcție. Orice aluzie conform căreia piesa ar avea un mesaj antiguvernamental poate pune în pericol viața autorului. Rugăm presa să fie obiectivă în descrierea și prezentarea acestui eveniment.

Biletele (20 lei pt adulți; 10 lei pt elevi, studenți și pensionari; 5 lei pt copii) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de Joi, 09.03.2023, între orele 09.00-15.00 și Luni, 13.03.2023 până la ora 18.30. Fondurile obținute astfel sunt direcționate exclusiv spre susținerea proiectului cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2023”.

Evenimentul este prezentat în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2023 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Muzeul Național al Unirii Alba Iullia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *