culturasocietate

Holy Spider, controversatul thriller al regizorului Ali Abbasi, inspirat de cazul unui criminal în serie care a ucis 16 femei, din 27 ianuarie la cinema.

Filmul se află pe lista scurtă pentru Oscar

„Holy Spider”, unul dintre cele mai apreciate dar și controversate filme ale anului, care vorbește despre statutul femeii și importanța religiei în societatea iraniană, ajunge în cinematografele din România din 27 ianuarie, distribuit de Independența Film. Inspirat de povestea adevărată a unui bărbat care a ucis 16 lucrătoare sexuale din orașul Mashhad, un centru religios din Iran, în ceea ce a numit „o misiune sfântă”, filmul lui Ali Abbasi este pe lista scurtă a Premiilor Oscar la categoria cel mai bun film străin, reprezentând Danemarca în cursa pentru nominalizări.

„Holy Spider”, filmul care i-a adus actriței Zar Amir Ebrahimi premiul pentru interpretare la Cannes 2022, spune povestea jurnalistei Rahimi, care călătorește în orașul sfânt iranian Mashhad pentru a investiga cazul unui criminal în serie care ucide lucrătoare sexuale. Pe măsură ce Rahimi se apropie de demascarea crimelor, presiunile politice si religioase cresc iar ocazia de a se face dreptate devine din ce în ce mai îndepărtată: criminalul este văzut de mulți ca un erou.

Trailer oficial: https://youtu.be/415JY3U7gso

Născut în 1981 la Teheran și plecat ulterior la studii în Suedia și în cele din urmă în Danemarca, unde s-a stabilit, Ali Abbasi locuia încă în Iran la începutul anilor 2000, când Saeed Hanaei a ajuns în atenția publicului ucigând 16 lucrătoare sexuale: „Cazul mi-a atras atenția în timpul procesului. Într-o lume normală, nu există nicio îndoială că un om care a ucis 16 persoane ar fi văzut ca vinovat. Dar aici a fost diferit: o parte din public și mass-media conservatoare a început să îl sărbătorească pe Hanaei ca pe un erou. (…) Intenția mea nu a fost să fac un film despre un criminal în serie, ci despre o societate care ucide în serie. Este despre misoginia adânc impregnată în societatea iraniană, care nu este specifică religiei sau politicii, ci mai degrabă o chestie culturală. Misoginia se răspândește prin obiceiurile oamenilor. În Iran, urâm prin tradiție femeile și acest lucru este vizibil foarte des. În povestea lui Saeed Hanaei acest lucru este prezentat în cea mai pură formă a sa. Iar din acest motiv este necesar să arătăm perspective diferite ale societății iraniene”, spune Ali Abbasi.

O adevărată provocare de producție prin tema abordată, „Holy Spider” trebuia inițial să fie filmat în 2020 Iordania, dar pandemia a dat planurile echipei peste cap. Turcia a fost cea de-a doua opțiune, dar o intervenție a ambasadorului turc din Teheran a interzis Turciei susținerea filmului. În cele din urmă, filmările „Holy Spider” au avut loc în Iordania, cu multe piedici puse de pandemie și nu numai. Una dintre preocupările importante ale echipei de producție a fost securitatea actorilor iranieni, în special a actorului Mehdi Bajestani, care îl interpretează pe Spider Killer și care în prezent locuiește în Germania. Zar Amir Ebrahimi, actrița din rolul principal, locuia deja de mulți ani în Franța, unde s-a stabilit după ce a fugit din Iran ca urmare a unui scandal sex tape din 2006, pentru care urma să fie închisă (a fost condamnată în absență la 10 ani de închisoare, 99 de bice și interzis în a mai apărea în filme iraniene sau emisiuni tv). De asemenea, în urma acestui scandal care a ajuns în atenția opiniei publice, arlamentul iranian a trecut o lege care pedepsește cu moartea producția de conținut sexual explicit.

După proiecția de la Cannes 2022 a filmului, regimul de la Teheran a reacționat furios, Organizația de Cinema a Ministerului Culturii și Orientării Islamice condamnând festivalul pentru alegerea lui „insultătoare și motivată politic” și comparând filmul cu cartea „Versetele Satanice” (1988, de Salman Rushdie).

Descris de guvernul iranian drept „fals, odios și dezgustător”, „Holy Spider” a intrat în circuitul cinematografic internațional într-o perioadă de intense proteste antiguvernamentale în Iran legate de drepturile femeilor și a beneficiat de aprecierea publicului și de cronici pozitive din partea presei de specialitate: „Abbasi dezvăluie lucruri pe care mulți ar prefera să le țină ascunse” – Screen Daily; „Profund convingător și intenționat îngrozitor” – The Telegraph; „Cel mai deranjant lucru la acest film este că el nu se supune imaginației febrile a unui scenarist, ci spune o poveste adevărată” – El Pais.

În timpul protestelor recente ale femeilor din Iran, actrița Zar Amir Ebrahimi, născută la fel ca și regizorul filmului în 1981 în Teheran, dar care în prezent locuiește în Paris, a declarat „Această Republică Islamică trebuie să se încheie. Femeile de astăzi își cunosc drepturile. Ele știu ce este viața și libertatea de exprimare.”

Ali Abbasi este născut în 1981 în Iran, dar stabilit în Danemarca, unde a studiat regia. A debutat în lungmetraj cu Shelley (2016), o dramă cu elemente horror, din a cărui distribuție face parte și actriţa română Cosmina Stratan, iar în 2018 a câștigat Un Certain Regard cu cel de-al doilea film al său, Border. De asemenea, recent a regizat două episoade din serialul The Last of Us, care are la bază jocul video cu același nume.

„Holy Spider” are premiera în cinematografe pe 27 ianuarie, distribuit de Independența Film.

Parteneri media: Rock FM, Cinemap, Zile și Nopți, Movienews, Ziarul Metropolis, Spotmedia, Films in Frame, Munteanu Recomandă, Cineghid, Răsfoiala, AIVImedia.hub, Cinefan

Urmărește-ne și pe conturile noastre de Social Media:
YouTube | Facebook | Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *