Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități a fost sărbătorită la Centrul de zi ,,Sf.Meletie”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, echipa Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități ,,Sfântul Meletie,, Alba Iulia a organizat o masă festivă și a oferit daruri tuturor beneficiarilor din centru.

Astăzi, 2 decembrie, echipa Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități ,,Sfântul Meletie” Alba Iulia împreună cu beneficiarii, au sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Cu această ocazie s-a organizat o masă festivă și s-au oferit beneficiarilor daruri ca și prilej prin care ne exprimăm solidaritatea și respectul, dar și dorința de a fi ca o familie.

Această zi ne oferă oportunitatea de a fi solidari cu grupurile vulnerabile, de a încerca să înțelegem experiențele, să înțelegem situațiile, să lucrăm pentru construirea unei vieți accesibile.

Ne dorim să promovăm înțelegerea dizabilității și să mobilizăm pe toată lumea pentru a asigura o viață demnă a persoanele cu dizabilitati in ceea ce priveste bunastarea.

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sf. Meletie” Alba Iulia oferă servicii de informare și consiliere socială, consiliere psihologică și spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie și ergoterapie, orientare profesională și facilitarea obținerii unui loc de muncă, activități de socializare, culturale și recreative pentru 20 de persoane cu dizabilități din Alba Iulia și pentru 105 persoane cu dizabilități ocrotite în 11 Locuințe Maxim Protejate din județul Alba.

Centrul funcționează din anul 2008 in cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Consiliul Județean Alba prin DGASPC Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *