culturareligie

Concert aniversar! Corul Theotokos a împlinit 35 de ani!

Astăzi, în fața sălii arhipline a Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, pe parcursul a trei ore, s-a desfășurat concertul aniversar Theotokos – 35 de ani. Părinți, bunici, oficialități, foști membri ai corului, toți au fost pătrunși de emoțiile acestui moment festiv. Transformat într-un adevărat regal al muzicii, scena a fremătat de bucuria apropierii celei mai mari sărbători a creștinătății, Nașterea Domnului Isus Hristos, vestită de cei peste 120 de membri ai corului.

Presărat cu momente emoționante, cum au fost interpretările fostelor membre ale corului Cătălina Sofica și Antinia Simion, dar și prezența Fanafarei Județului Alba, concertul a făcut să vibreze inimele tuturor spectatorilor.

În urmă cu 35 de ani, la biserica Mieri I, păstorită de actualul Mitropolit al Clujului, ÎPS Andrei, pe atunci părintele Ioan Andreicuț, a luat ființă corul de copii Theotokos. Prima zi în care, în biserica seculară, s-au auzit glasurile cristaline ale copiilor a fost duminica din 15 noiembrie 1987. Coordonat de Călin Nicolae Bulac, un tânăr, care atunci avea doar 17 ani, corul a marcat copilăria și adolescența a mii de copii din Alba Iulia. Cunoscut pe patru continente, Corul Theotokos este unul dintre cei mai buni ambasadori ai orașului nostru și al României. Înființat în prima zi a Postului Nașterii Domnului, cu un nume echivalent cu sfințenia, Theotokos, care în greacă înseamnă Născătoare de Dumnezeu, corul continuă misiunea sa cu noi generații de copii.

La început, corul reunea 24 de copii, iar numărul acestora a ajuns în prezent la peste o sută de elevi ai mai multor școli și licee din Alba Iulia. Repertoriul corului cuprinde piese religioase specifice atât credinței ortodoxe, cât și altor culte creștine, melodii din repertoriul coral clasic și folcloric.

Cu toate că timp de doi ani, activitatea s-a desfășurat sub regimul ateu-comunist, corul a avut şi atunci o bogată misiune, fiind cunoscut în bisericile din oraș şi din ţară. Revoluția din decembrie 1989 a deschis corului noi posibilități de afirmare, iar acesta a reușit să se implice nu numai în plan religios, dar și în viața cultural-artistică a orașului Alba Iulia, fiind o prezenţă obişnuită şi mult apreciată în cadrul manifestărilor de tot felul.

Una dintre frumoasele împliniri este şi realizarea a peste 25 de turnee peste hotarele României, în cadrul cărora copiii din „Theotokos” au purtat mesajul Sfânt al credinței strămoșești şi al înțelegerii dintre oameni.

La rândul lor, ei au fost şi gazde ale unor grupuri de copii şi tineri din Franţa, Ungaria, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii. Succesul acestor turnee se oglindește și în distincțiile şi diplomele obținute, precum şi în articolele apărute în presă. În timpul turneelor au fost contactate instituții şi asociații caritabile, care mai apoi s-au implicat în sprijinirea caselor de copii din județul Alba.

Printre succesele corului se numără şi emisiunile de radio şi TV la care a participat, o emisiune transmisă prin reţeaua Eurovision, precum şi cele trei CD-uri realizate. Totodată, corul „Theotokos” a tipărit și o carte de povestiri religioase pentru copii.

Un moment cu totul deosebit al activității de până acum a avut loc în luna mai din anul 1999, când corul a primit invitația de a participa la festivitățile prilejuite de vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România. Copiii au oferit un concert la Palatul Patriarhal, având bucuria de a putea conversa cu Sfântul Părinte.

Pentru activitatea corului, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, i-a conferit dirijorului corului, părintelui Nicolae Călin Bulac, „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *