culturaeducatie

Conferința internațională la Museikon. Arheologia comunităților și a peisajului în Bazinul Carpatic. Perspective interdisciplinare

În perioada 20-22 octombrie, Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în colaborare cu Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române filiala Cluj-Napoca, organizează conferința internațională cu titlul The Archaeology of Communities and Landscapes in the Carpathian Basin. Interdisciplinary Perspectives (Arheologia comunităților și a peisajului în Bazinul Carpatic. Perspective interdisciplinare).

Această manifestare științifică face parte dintr-o serie de conferințe organizate în cadrul proiectului de cercetare cu titlul Lived lands (Spații trăite) finanțat de către UEFISCDI și derulat în cadrul Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca. La conferință participă peste 30 de arheologi și cercetători din Austria, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Bulgaria și România.

Lucrările conferinței propun abordarea studiului peisajului arheologic din epoca fierului și din epoca romană din perspectiva modelării mediului înconjurător prin acțiunile oamenilor, ale comunităților, care și-au derulat existența pe un spațiu larg curprins între Austria de Jos și Transilvania. Modul în care peisajul natural a fost transformat de către oameni în diferite etape istorice este descifrat nu doar prin descoperirile arheologice scoase la lumină anual, ci și prin apelul la științe conexe, cum sunt paleozoologia, paleobotanica, geoarheologia, palinologia.

Toate aceste contribuții științifice care vor fi prezentate la Alba Iulia pentru prima dată vor contribui la o mai bună înțelegere a felului în care oamenii epocii fierului și cei din provinciile romane dunărene au controlat exploatarea și distribuția resurselor naturale. Dintre acestea, sarea Transilvaniei și metalele neferoase din Munții Apuseni (aur, argint, cupru) au jucat un rol de primă mărime.

Lucrările conferinței se vor desfășura la Museikon.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *