Premiul HORECA Women „The Rising Star – Hotel & Turism” a ajuns la Theodora Golf Club

COMUNICAT DE PRESĂ

Alba Iulia, 30.09.2022. HORECA Women Awards Gala, primul eveniment din România care aduce în lumina reflectoarelor leadership-ul feminin din industria ospitalității, desfășurat aseară, 29 septembrie 2022, la București, a celebrat și onorat excelența, premiind femeile din domeniu care s-au remarcat, demonstrându-și potențialul. În urma evaluării jurului, categoria „The Rising Star – Hotel & Turism” a fost câștigată de Alina Ștefan, Manager Resort Theodora Golf Club.

Cei 15 membri ai juriului au remarcat pasiunea Alinei Ștefan pentru lucrul bine făcut, care se oglindește în tot ceea ce echipa Theodora Golf Club realizează zi de zi și au recunoscut implicarea și dedicarea ei prin oferirea acestui trofeu.

Sunt fericită și onorată de această recunoaștere a lucrului bine făcut zi de zi, de întreaga echipă pe care o coordonez la Theodora Golf Club. Împreună, anticipăm nevoile și dorințele oaspeților noștri și contribuim la creșterea resortului an de an. Bucuria este cu atât mai mare cu cât luna viitoare vom aniversa 5 ani de la deschiderea resortului. Mulțumesc echipei mele și felicit toate finalistele acestei competiții, atât de importante pentru industria ospitalității”, spune Alina Ștefan, Manager Resort.

Alina Ștefan coordonează din 2020 activitatea celui mai mare resort de golf din România, asigurând, alături de cei 65 de membri ai echipei sale, promisiunea Theodora Golf Club de a oferi oaspeților săi o experiență excepțională, memorabilă, inspirată din eleganța și noblețea acestui sport de elită.

Anul acesta Theodora Golf Club, aniversează 5 ani de la inaugurare, marcând momentul cu o comunicare specială și cu multe surprize pentru oaspeți. În afara competițiilor de golf găzduite, Theodora Golf Club este locul perfect pentru relaxare, evenimente private sau corporate (team-buildinguri, întâlniri de afaceri), pentru un prânz sau o cină deosebite. Vilele premium care răsfață cu spații generoase, facilitățile deosebite pentru evenimente, restaurantul și terasa The View, meniul savuros și ospitalitatea impecabilă a echipei impresionează toți oaspeții.

Și familiile cu copii se pot bucura de un sejur magic la Theodora Golf Club care are un loc de joacă special amenajat, biciclete pentru copii și multe alte facilități pentru cei mici. În plus, instructorii resortului au dezvoltat Snag Golf – un program special pentru copii, o metodă frumoasă și activă de petrecere a timpului liber prin sport și joacă. S.N.A.G (Start New at Golf) este un program eficient și amuzant, ce se desfășoară în deplină siguranță (cu mingi asemănătoare cu cele de tenis, cu arici și crose din plastic, ușoare), dedicat în special juniorilor cu vârste cuprinse între 4-10 ani.

Resortul Theodora Golf Club Whole in One. Golf & More estede două ori câștigător al distincției BEST GOLF HOTEL decernată de International Hospitality Awards. Anul acesta, resortul a primit distincția Booking.com Traveller Review Award 2022, înregistrând 9,4 puncte din 10 posibile.

Horeca Women Awards Gala, organizată de TrendsHRB, acordă 14 categorii de premii care recompensează lidership-ul feminin din industria ospitalității, în baza a cinci criterii care iau în considerare pregătirea și experiența profesională, performanța și aportul la dezvoltarea afacerii și a sectorului, influența și implicarea în proiecte de responsabilitate

DESPRE THEORODRA GOLF CLUB

Resortul Theodora Golf Club din localitatea Teleac, comuna Ciugud din județul Alba, pune la dispoziția oaspeților peste 62 ha în care sportul nobil, golful, și relaxarea se îmbină perfect. Terenul de golf ce se întinde pe 56 ha, cu 18 parcursuri în lungime totală de 6518 m, include și unul dintre cele mai lungi trasee din Europa: un par 6 de 735 m. Celelalte 7 ha sunt ocupate de vilele resortului și alte facilități: 15 vile de lux cu 84 de camere de patru stele, o sală de conferințe indoor de 150 de locuri, un pavilion outdoor pentru evenimente și o cameră panoramică ce oferă o priveliște spectaculoasă a întregului teren de golf, ideală pentru mese private sau pentru întâlniri de business mai restrânse, o piscină exterioară pentru sezonul cald, club house-ul care înglobează un driving-range indoor, un pro-shop, vestiare, restaurantul The View, cu specific internațional à la carte și un Lounge Bar cu 160 de locuri în interior și cu 90 de locuri pe terasă. Rafinamentul și ospitalitatea sunt dublate de natura care se dezvăluie cu măreție de-a lungul râului Mureș, care înconjoară terenul de golf, și prin panorama Munții Apuseni care străjuiesc resort-ul, imprimând unicitate acestui loc ideal pentru vacanțe. Theodora Golf Club a primit de două ori distincția BEST GOLF HOTEL decernată de International Hospitality Awards.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://theodoragolfclub.com/ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *