În județul Alba continuă investițiile în învățământ -1,5 milioane de euro pentru 14 unități de învățământ

  • Comunicat de presă

La sediul Inspectoratului Școlar Județean Alba au fost semnate 14 contracte de finanțare în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, în valoare de peste 1,5 milioane de euro.

Inspectorul Școlar General, prof. Cornel Stelian Sandu a semnat contractele în prezența directorilor și a contabililor din școlile care au fost declarate eligibile în urma selecției. Programul National pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – inițiat de Ministerul Educației – face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR și vizează elevii de gimnaziu. Investițiile vor avea ca finalitate reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii. În perioada următoare Inspectoratul Școlar Județean Alba va avea rolul de agenție de implementare a proiectelor, cu atribuții de monitorizare a activităților prevăzute și va oferi sprijin conducerii unităților de învățământ.

„Banii vor fi investiți în programe care să îi ajute pe copiii aflați în risc de a părăsi timpuriu școala să înțeleagă importanța educației pentru viitorul lor” a declarat, inspectorul școlar general, prof. Cornel Stelian SANDU.

Lista unităților de învățământ din județul Alba beneficiare de granturi în cadrul Schemei de Granturi a Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Școlar:

1.ȘCOALA GIMNAZIALĂ „AVRAM IANCU ” UNIREA

2.ȘCOALA GIMNAZIALĂ HOPÂRTA

3.ȘCOALA GIMNAZIALĂ „AVRAM IANCU” AVRAM IANCU

4.ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCĂRIȘOARA

5.ȘCOALA GIMNAZIALĂ BERGHIN

6.ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOȘTAT

7.ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROSIA DE SECAȘ

8.ȘCOALA GIMNAZIALĂ LOPADEA NOUĂ

9.LICEUL TEHNOLOGIC „DORIN PAVEL” ALBA IULIA

10.LICEUL TEHNOLOGIC JIDVEI

11.ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN DE HUNEDOARA” SÂNTIMBRU

12.ȘCOALA GIMNAZIALĂ SASCIORI

13.ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” IGHIU

14.ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BĂRNUȚIU” TIUR BLAJ

Biroul de presă al ISJ Alba,

Purtător de cuvânt,

Insp. Gabriela Anamaria Gâlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *