educatie

”ALEGE CORECT!”, PROIECT LOCAL DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI DROGURI ÎN COMUNITATE ȘI DIMINUARE A RISCULUI DE EVENIMENTE RUTIERE CAUZATE DE CONSUMUL DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

COMUNICAT DE PRESĂ

ALEGE CORECT!”, PROIECT LOCAL DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI DROGURI ÎN COMUNITATE ȘI DIMINUARE A RISCULUI DE EVENIMENTE RUTIERE CAUZATE DE CONSUMUL DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVEAgenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Alba, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Alba – Serviciul Rutier, implementează proiectul local de prevenire a consumului de alcool și droguri în comunitate „Alege corect”!”.

În cadrul proiectului, sunt planificate mai multe activități de informare și conștientizare a viitorilor conducători auto din județul Alba, privind riscurile consumului de substanțe psihoactive în ceea ce privește siguranța rutieră.

Marţi, 27 septembriea.c., a fost realizată o activitate de informare, educare și conștientizare privind efectele și riscurile consumului de alcool și droguri la volan, la care au participat 20 de cursanți ai Școlii de Șoferi „Rotaria” din Blaj.

Viitorii șoferi au fost informați cu privire la riscurile asociate conducerii unui autoturism sub efectul consumului de alcool și droguri, atât din punct de vedere al siguranței rutiere în ceea ce îi privește pe participanții la trafic, pietoni sau conducători auto, cât și din punctul de vedere al sancțiunilor legislative aplicabile.

Pentru o mai bună înțelegere a efectelor consumului de substanțe psihoactive, au fost realizate exerciții tematice folosind ochelarii speciali care simulează efectele induse de consumul de alcool și droguri, viitorii șoferi având posibilitatea să conștientizeze că o persoană aflată sub influența alcoolului sau drogurilor are o coordonare deficitară, o capacitate diminuată de a urmări obiectele în mișcare și de a aprecia corect distanța și viteza, dificultăți de echilibru și direcție, reacții întârziate la situații de urgență ce pot apărea în trafic, din cauza capacității reduse de concentrare a atenției, de procesare a informațiilor și afectării percepției.

Astfel de activități preventive vor continua și la școlile de șoferi din municipiile Alba Iulia, Aiud și Sebeș, scopul acestora fiind de a crește nivelul de informare, conștientizare și responsabilizare a viitorilor conducători auto, în vederea diminuării riscului de evenimente rutiere cauzate de consumul de alcool și droguri. 

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG ALBA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *