Exponatul lunii septembrie la Muzeul Național al Unirii, Ziarul L’Illustration din 28 octombrie 1922

Marți, 6 septembrie 2022, ora 11, la Sala Unirii, va fi vernisat exponatul lunii septembrie, Ziarul L’Illustration din 28 octombrie 1922.

L’Illustration a fost un ziar francez săptămânal, publicat din 1843 până în 1944, iar apoi din 1945 până în 1955, sub numele de France Illustration; era un ziar neutru din punct de vedere politic, punând accent pe perspectiva culturală.

            Ziarul L’Illustration din 28 octombrie 1922 conține și un reportaj de presă referitor la încoronarea suveranilor României, regele Ferdinand și regina Maria. Textul reportajului relatează momentele principale ale încoronării, explică circumstanțele istorice ale evenimentului și redă o scurtă istorie a Alba Iuliei, justificând alegerea orașului ca spațiu al încoronării grație trecutului său memorabil. Mai mult, materialul este însoțit de imagini inedite din timpul încoronării.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Vernisajul va fi transmis online pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *