70 de ani de ”Prichindel” sărbătoriți în cetate, duminică, 4 septembrie
COMUNICAT DE PRESĂ
23.08.2022
Teatrul de Păpuși „Prichindel” împlinește în data de 1 septembrie 2022 venerabila vârstă de 70 de ani. 70 de ani de teatru, de povești, de întâlniri inefabile, de amintiri. Așadar, un prilej de mare bucurie, pe care vrem să-l împărtășim cu toții, începând de la noi, echipa teatrului de astăzi, la cei care au construit și și-au pus amprenta asupra istoriei sale, până la toți aceia care ne-au trecut pragul, mici și mari deopotrivă.
Și cum puteam sărbători un astfel de moment altfel decât cu un adevărat program aniversar, o adevărată gală, pe care am intitulat-o sugestiv PRICHINDEL 70.
Astfel, vom aniversa împreună acești 70 de ani, când vă așteptăm pe toți: prichindei, părinți și bunici, să petrecem o zi de neuitat. Păpuși gigant, statui pe picioroange, triciclete cu baloane, spectacole de teatru pentru copii, show muzical interactiv – toate pentru voi, duminică, 4 septembrie 2022, de la orele 11:00, pe esplanada din fața Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia.
Vă așteptăm cu drag să fim împreună, să ne bucurăm și să îi urăm Prichindelului nostru să bucure multe generații de copii de acum înainte.
Cristina Smadea,
Secretar literar