Copiii din cuprinsul așezămintelor sociale și educaționale ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei au învățat despre bunătate
În cadrul „Sărbătorilor copilăriei”, copiii din centrele sociale și educaționale ale Eparhiei de Alba Iulia au serbat bunătatea în săptămâna 16-20 mai. În această săptămână au avut loc activități prin care s-au evidențiat aspectele definitorii ale acestei virtuți.
Prin intermediul activităților derulate, cei mici au identificat bunătatea ca esența vieții morale, fiind caracterizată de acte de generozitate, de considerație sau de preocupare pentru cei din jur. Pentru a înțelege și mai bine esențialitatea bunătății în viața noastră, aceștia au enumerat câteva beneficii ale pentru care este recomandat să adoptăm comportamente din sfera bunătății.
Pe parcursul celor cinci zile, copiii, îndrumați de cadrele didactice, au scris „Jurnalul faptelor bune!”, fiind încurajați să consemneze la sfârșitul fiecărei zile faptele bune pe care le-au realizat. Acest jurnal a cuprins mai multe rubrici, printre care „Faptele mele bune de astăzi; cine s-a bucurat de fapta mea bună, cum m-am simțit eu” etc. Exercițiul a reprezentat o oportunitate de a discuta cu cei mici despre emoțiile pozitive care ne cuprind atunci când facem bine.
În Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, în sectorul social-filantropic funcționează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, 18 Case de Tip Familial și Centre de Plasament, 15 Centre de zi și 17 Centre „Școală după Școală”, toate în cadrul proiectului „Prin Educație spre Vocație!”. Aceste așezăminte își desfășoară activitatea sub administrarea organizațiilor nonguvernamentale eparhiale, finanțate din fonduri proprii, în parteneriat cu autoritățile publice județene și locale. De asemenea, proiectul „Prin Educație spre Vocație!” este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschoolNorvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală