societate

Alertă InfoCons! Fii informat! Lista adăposturilor de protecție civilă din zona ta!

InfoCons te informează! Pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici şi proprietarii de imobile.

Autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice, operatorii economici şi proprietarii de imobile au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii şi să realizeze adăposturi de protecţie civilă.

Adăposturile publice de protecţie civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste; deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare.

  • Ce obligatii au cetățenii in privinta protectiei civile:
  1. să respecte și să aplice normele și regulile de protecție civilă stabilite de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de conducătorii instituțiilor publice, ai agenților economici ori ai organizațiilor neguvernamentale, după caz;
  2. să ducă la îndeplinire măsurile de protecție civilă dispuse, în condițiile legii, de autoritățile competente sau de personalul învestit cu exercițiul autorității publice din cadrul serviciilor publice de urgență;
  3. să informeze autoritățile sau serviciile de urgență abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminența producerii sau producerea oricărei situații de urgență despre care iau cunoștință;
  4. să informeze serviciile de urgență profesioniste sau poliția, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniție sau elemente de muniție rămase neexplodate;
  5. să participe la pregătirea de protecție civilă la locul unde își desfășoară activitatea;
  6. să participe la întreținerea adăposturilor din clădirile proprietate personală și, în caz de necesitate, la amenajarea spațiilor de adăpostire din teren;
  7. să-și asigure mijloacele individuale de protecție, trusa sanitară, rezerva de alimente și apă, precum și alte materiale de primă necesitate pentru protecția familiilor lor;
  8. să permită, în situații de protecție civilă, accesul forțelor și mijloacelor de intervenție în incinte sau pe terenuri proprietate privată;
  9. să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparținând asociațiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum și accesul persoanelor autorizate, în vederea întreținerii acestora;
  10. să accepte și să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse și aduse la cunoștință de către autoritățile abilitate;
  11. să solicite avizele și autorizațiile privind protecția civilă, în cazurile prevăzute de lege.

Informațiile privind protectia civila sunt reglementate de: LEGEA nr. 481 din 8 noiembrie 2004 (*republicată*) privind protecția civilă.

Pe teritoriul României se regăsesc 4538 de adăposturi de protecție civică care sunt distribuite în toate județele țării după cum urmează:

  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Alba se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Arad se găsește AICI
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Argeș se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Bacău se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Bihor se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Bistrița Năsăud se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Botoșani se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Brăila se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Brașov se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Buzău se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Călărași se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Caraș Severin se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Cluj se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Constanța se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Covasna se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Dâmbovița se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Dolj se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Galați se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Giurgiu se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Gorj se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Harghita se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Hunedoara se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Ialomița se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Iași se găsește AICI
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Maramureș se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Mehedinți se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Mureș se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Neamț se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Olt se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Prahova se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Sălaj se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Satu Mare se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Sibiu se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Suceava se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Teleorman se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Timiș se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din județul Tulcea se găsește AICI.
  •  Lista adăposturilor cu adrese din județul Vâlcea se găsește AICI.
  •  Lista adăposturilor cu adrese din județul Vaslui se găsește AICI.
  •  Lista adăposturilor cu adrese din județul Vrancea se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor cu adrese din Județul Ilfov se găsește AICI.
  • Lista adăposturilor de protecție civilă din București:
  • Click AICI pentru a vizualiza lista adăposturilor cu adrese din Sector 1
  • Click AICI pentru a vizualiza lista adăposturilor cu adrese din Sector 2
  •  Click AICI pentru a vizualiza lista adăposturilor cu adrese din Sector 3
  • Click AICI pentru a vizualiza lista adăposturilor cu adrese din Sector 4
  • . Click AICI pentru a vizualiza lista adăposturilor cu adrese din Sector 5
  •  Click AICI pentru a vizualiza lista adăposturilor cu adrese din Sector 6

Pentru a afla mai multe informatii, precum si numărul adăposturilor de protectie civilă din fiecare judet, click AICI.

Listă actualizată la data de  04.03.2022

Sursa: IGSU

Sorin Mierlea„Preventia si informare ține de fiecare dintre noi! InfoCons este alături de tine pentru a te ajuta să fii mai informat, să te prevenim și să avem grijă să ai acces la informație clară, sigură și independentă. În caz de dezastre, e important să știi ce, când și cum să poți face tu pentru tine, pentru familia ta și pentru prietenii tăi! InfoCons este alături de tine! Ia atitudine! Descarcă Aplicația GRATUITĂ InfoCons cu secțiunea SOS, având toate numerele de telefon de urgență!’’

Sorin Mierlea– Președinte InfoCons

Sorin Mierlea
InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *