LA SEBEȘ SE PĂSTREAZĂ NIVELUL MINIM AL IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE PREVĂZUTE DE CODUL FISCAL PENTRU ANUL 2022

Pentru anul 2022, la fel ca și în anii anteriori, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a propus ca pentru persoanele fizice să se păstreze nivelul minim al impozitelor și taxelor locale prevăzute în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.491 alin.(1) din Codul fiscal, impozitele și taxele locale se indexează anual cu rata inflației, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Rata inflației, publicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost de 2,6 %,acesta fiind procentul de creștere a impozitelor și taxelor locale, stabilit de lege.

Redăm mai jos un exemplu privind nivelul impozitelor și taxelor locale în anul 2022, comparativ cu anul 2021, pentru un contribuabil cu domiciliul în Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu, jud. Alba, zona de impozitare “B”,care deține în proprietate următoarele bunuri mobile și imobile:

– clădire cu destinația locuință, compusă din:

o   corp principal, în suprafață de 60 mp., din cărămidă arsă, cu instalații de apă, canalizare și încălzire, an construcție 1994;

o   pivniță, în suprafață de 12 mp., din cărămidă arsă, cu instalații de apă, canalizare și încălzire, an construcție 1994;

o   anexă, în suprafață de 85 mp., din cărămidă arsă, cu instalații de apă, canalizare și încălzire, an construcție 1994;

o   teren cu construcții (curte) în suprafață de 245 mp.;

o   grădină, în suprafață de 1.005 mp., categoria de folosință “teren arabil”;

o   teren extravilan, în suprafață de 10.400 mp., categoria de folosință “teren arabil”;

o   autoturism, cu capacitate cilindrică de 1.896 cmc.;

Categoria de impozitImpozit datorat 2021 -lei-Impozit datorat 2022 -lei-Creștere în anul 2022, comparativ cu anul 2021
Impozit clădiri1681722,4 %
Impozit teren cu construcții (curte)1141172,6 %
Impozit teren grădină990,0 %
Impozit teren extravilan1151182,6 %
Impozit pe mijloacele de transport1982032,6 %
TOTAL6046202,6 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *