Primarul și consilierii locali, care vor reprezenta copiii din Ciugud, au depus jurământul de investire

Ciugudul este singura comunitate din România care organizează o bugetare participativă pentru copii

Copiii din Ciugud și-au ales primarul, viceprimarul și consilierii locali în cadrul unui proiect denumit „Primăria Copiilor”, inițiativă care reprezintă prima bugetare participativă organizată pentru copii de o administrație locală din România. Noii reprezentanți ai copiilor au depus jurământul și au fost învestiți în funcție, în cadrul unei ceremonii care a replicat ceremonia de învestire a primarului și Consiliului Local. Comuna Ciugud este astfel prima și singura comunitate din România în care copiii au primarul și consilierii lor, iar aceștia au la dispoziție un buget acordat de administrația locală pentru a implementa proiecte destinate copiilor și educației.

Alegerile pentru „Primăria Copiilor” au simulat în cele mai mici detalii alegerile locale: a fost constituit un birou electoral, candidații și-au completat liste de susținători, iar apoi s-a desfășurat campania electorală. Micii candidați și-au făcut afișe, fluturași electorali sau mesaje video prin care și-au îndemnat colegii să le ofere încrederea și votul. Unii dintre ei s-au aliat în partide locale precum PUC – Partidul Unit din Ciugud.

Dacă la prima ediție copiii au votat clasic, de această dată au experimentat votul electronic, având în vedere că despre această variantă electorală se vorbește tot mai mult la nivel european, iar unele state au și introdus acest sistem. Astfel, a fost realizată o secțiune specială pe platforma educațională a școlii, iar copiii au votat cu userul și parola pe care le folosesc și pentru școala on-line, asigurându-se astfel securitatea și secretul votului.

În urma scrutinului, primarul copiilor a fost aleasă Denisa Drăgan, elevă în clasa a VII-a. Denisa este, din anul 2021, singurul reprezentant dintr-o comunitate rurală în Boardul Copiilor din România, o inițiativă UNICEF ce are ca scop promovarea dreptului copiilor de a participa la deciziile care îi privesc. Noul primar al copiilor va fi ajutat de șase consilieri locali: Mark Hancheș, Daniel Vîrciu, Irina Buda, Diana Droașcă, Denis Gurghian și Claudiu Drăgoi. Primii dintre aceștia, Diana Droașcă și Mark Hancheș, care au avut cele mai multe voturi, vor avea funcția de viceprimar al copiilor.

Primăria Copiilor este o inițiativă care ajută copiii să se dezvolte și să își descopere aptitudini noi, dar este și un punct de pornire pentru ca adulții să ia în considerare părerile și nevoile copiilor. Am ales să candidez pentru postul de primar pentru că îmi place foarte mult să realizez proiecte de orice fel și în orice context, dar mai ales dacă este vorba de nevoile colegilor mei din școală”, a spus Denisa Drăgan, noul primar al copiilor din Ciugud.

Primăria Copiilor este o inițiativă prin care încurajăm copiii din Ciugud să își exprime dorințele și ideile, dar mai ales să participe activ la luarea unor decizii care îi privesc. De asemenea, încercăm să îi învățăm ce înseamnă drepturile și obligațiile cetățenești, să înțeleagă rolul unei administrații locale și gândească proiecte prin care să facă viața copiilor mai frumoasă. Mă bucur că au avut mai mult curaj decât adulții și au votat electronic, realizând astfel un pas important spre digitalizare. Îi felicit pe noii reprezentanți ai copiilor și le doresc mult succes!”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

FILMUL CEREMONIEI DE CONSTITUIRE A PRIMĂRIEI COPIILOR ÎL PUTEȚI VEDEA AICI:

Cum a decurs prima ediție a Primăriei Copiilor puteți vedea aici:

https://fb.watch/a2pJONSb95/

***

Elemente de background:

Sub genericul „Primăria Copiilor”, administrația locală și Școala Gimnazială Ciugud au demarat, în anul 2020, un proiect de educare a copiilor privind implicarea cetățenească și democrația participativă. Astfel, copiii sunt învățați ce înseamnă drepturile și obligațiile unui cetățean, cum se desfășoară alegerea reprezentanților în administrația publică locală și cum lucrează Primăria și Consiliul Local. În final, copiii din Ciugud au fost primii din țară care au implementat bugetarea participativă prin care au ales o serie de proiecte care au fost finanțate din bugetul local. Astfel, administrația locală a pus la dispoziție un buget participativ pentru copii în valoare de 50.000 de lei, bani care au fost destinați implementării unor proiecte pentru copiii care locuiesc în Ciugud.

Comuna Ciugud este un promotor activ al modernizării administrației publice locale, lansând în 2019 conceptul „Smart Village” ca soluție de digitalizare a serviciilor publice și de dezvoltare a satului românesc. În cadrul acestui concept, în septembrie 2019, Ciugudul a deschis prima școală smart din mediul rural din România, o școală în care sunt folosite soluții tehnologice pentru reducerea consumului de energie, dar și cele mai moderne tehnologii și softuri folosite în educație. În Școala Gimnazială Ciugud învățau inițial 110 de copii, însă în ultimii doi ani numărul a crescut la aproape 190, majoritatea noilor elevi fiind copii din comună, care învățau în școli din Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *