Meseriile viitorului în industriile culturale și creative: pentru nativii digitali
#profesiicreative
#meseriileviitorului
„Industrie culturală 4.0: profesii creative ale viitorului”, proiect de promovare în mediul online a profesiilor creative contemporane, este adresat în special tinerilor din România care aspiră să lucreze sau sunt tineri practicieni în industriile culturale. Proiectul presupune producerea de materiale video, care au la bază structura unui interviu video cu un profesionist, care inovează în propriile meserii sau activează în domenii noi de activitate pe piața muncii, și materiale documentare despre ecosistemul cultural actual. Proiectul este produs de platforma Formare Culturală și continuă cercetarea începută în 2017 pe subiectul profesiilor creative în România.
În cadrul proiectului „Industrie culturală 4.0: profesii creative ale viitorului” se produc materiale video cu profesioniști din domenii creative, interdisciplinare, contemporane, concentrate pe ghiduri de interviu ample și create prin intermediul metodei de transfer de cunoștințe generative. Proiectul se adresează „nativilor digitali” din România, termen popularizat de consultantul în educație Marc Prensky în articolul său din 2001, intitulat „Digital Natives, Digital Immigrants”, în care se referă la declinul contemporan al educației (americane) și la eșecul educatorilor de a înțelege nevoile studenților moderni.
În pandemie, rândurile nativilor digitali din România s-au îngroșat – aceștia sunt localizați fizic oriunde, tehnologia permițându-le acces la diferite tipuri de conținut, fie dedicat divertismentului, informării, fie profesionalizării sau transferului de cunoștințe.
Prin noile tehnologii se realizează o democratizare a accesului la conţinuturi culturale, iar „Industrie culturală 4.0: profesii creative ale viitorului” oferă un conţinut curatoriat tuturor celor interesaţi de profesii specifice industriilor culturale și creative, indiferent de zona geografică în care se află. Fiind disponibile pe o platforma online www.formareculturala.ro, materialele video/audio și text sunt uşor accesibile tinerilor care locuiesc în mediul rural ori urban, având posibilitatea să le acceseze de pe orice device.
Accesul tinerilor la aspecte relevante referitoare la profesii creative este o realitate românească pe care proiectul „Industrie culturală 4.0: profesii creative ale viitorului” o adresează direct. Tinerii, din zona rurală şi oraşe mici ale ţării, au ocazii extrem de reduse de interacţiune cu profesionişti şi întreprinzători care să reprezinte modele pentru ei. Chiar şi în marile centre universitare ale ţării, studenţii au rareori ocazia să interacţioneze cu profesionişti care să le împărtăşească aspecte practice ale profesiei pe care ar fi interesaţi să o urmeze.
În cadrul „Industrie culturală 4.0: profesii creative ale viitorului”, după o selecție inițială de profesioniști români care folosesc noi tehnologii, instrumente creative sau au meserii noi, printre specialiștii invitați în proiect se numără: Alina Calistru – Community Engagement Manager la ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii din România; Ana-Maria Stancu – fondator, director, asociația E-CIVIS și compania Bucharest Promo Robots; Olivia Vereha – User Experience Designer, Code4Romania; Răzvan Florian – cercetător, președinte al Institutului Român de Știință și Tehnologie; Anamaria Hâncu – Co-founder Let’s Do It, Romania!, Promotion Manager INNA, Antonia, Delia; PR & CSR Manager SAGA Festival, Sound of Bucharest; Alina-Aura Silivestru – innovation manager, digital planner, head of media, lead manager; Mihai Lupu – managerul general al Federației Patronatelor din Industriile Creative.
Proiectul se subscrie și conceptului de „a patra revoluție industrială”, care estompează diferențele dintre sfera fizică, digitală și biologică și integrează sistemele cibernetico-fizice și internetul obiectelor („Internet of Things” – IoT), datele mari („big data”) și cloud computing-ul, robotica sau sistemele bazate pe inteligență artificială. Conceptul a apărut în 2016, odată cu volumul omonim al lui Klaus Schwab, fondator şi preşedinte executiv al Forumului Economic Mondial, gazdă anuală pentru peste 3000 de lideri politici, economici, din ştiinţă şi cultură. Conceptul se referă la o combinaţie de tehnologii care schimbă modul în care trăim, muncim şi interacţionăm. În comparație cu revoluțiile industriale anterioare, cea de-a patra evoluează într-un ritm exponențial, nu liniar.
Alte detalii pe https://formareculturala.ro/profesii-creative/
Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Parteneri: Modernism.ro, Muzeul Național al Literaturii Române București, The Institute
///
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Platforma Formare Culturală a fost inițiată în 2012 și a început în 2013 cu traininguri de formare în sectoare culturale și creative, continuând cu sesiuni de consultanță și întâlniri de networking cultural, singulare în peisajul cultural creativ. Din 2016 lansează volume din cartea „Noii industriași creativii”, incluzând studii, opinii, cercetări în industrii culturale și creative. 2017 a adus un modul nou de cursuri (traininguri pentru dezvoltare comunitară prin proiecte culturale), o cercetare privind profesii creative și o secțiune permanentă de Resurse online. Tot în 2017 Formare Culturală a lansat modulul „Learning Remotely (LR)” prin care oferă e-tutoriale pe diferite subiecte profesionale culturale. Din 2018 organizează dezbateri culturale pe diferite teme de interes precum dezvoltarea audiențelor prin noile tehnologii sau drepturile de autor.
www.facebook.com/FormareCulturala