Proiectul „BebeBiblioteca” continua și în noiembrie cu o nouă temă

Joi, 18 noiembrie 2021, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, continua atelierele de parenting din cadrul proiectului de animație culturală 3.1. BebeBiblioteca. Evenimentul lunii noiembrie va avea loc începând cu orele 17:00 și va găzdui prezentarea de către psihoterapeuta Adina Drimba a unor informații referitoare la tema „Fată sau băiat? Diferențe de abordare în educație în funcție de gen”.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și va avea loc online, pe pagina de Facebook și de Youtube a bibliotecii. Proiectul se adresează femeilor însărcinate și proaspetelor mămici, dar este deschis și pentru tătici, bunici și orice altă persoană interesată de această temă. Pe lângă discuții pe tema data, atelierele de parenting urmăresc familiarizarea participanților cu serviciile de bibliotecă și evenimentele culturale ce au loc în cadrul bibliotecii iar informațiile sunt însoțite de trimiteri către bibliografia de specialitate ce poate fi împrumutată de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

Pentru a vă stârni curiozitatea vom reda mai jos un fragment din prezentarea pregătită de psihoterapeuta Adina Drimbe: „Înțelegerea diferențelor dintre sexe este crucială în gestionarea educației copiilor. Pentru un părinte, provocările ridicate de copil, indiferent de genul lui sunt diverse și se modifică în funcție de vârsta acestuia și influențele de mediu. Părinții trebuie să fie atenți la unicitatea copilului, să-l ajute să își atingă potențialul dar mai ales să fie pentru el un sprijin emoțional în diferitele etape de viață prin care trece.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *