Câștigătorii BATRA2021 au fost premiați în cadrul Galei de decernare, care s-a desfășurat online.
Bienala de Arhitectura Transilvania și-a anunțat câștigătorii în cadrul Galei de decernare a premiilor, care s-a desfășurat online. Juriul nu a avut o misiune ușoară să aleagă dintre numeroasele proiecte înscrise în concurs la fiecare dintre cele 17 categorii. Totuși, trebuie să existe un câștigător. Vă prezentăm proiectele laureate la fiecare categorie de concurs.
- Arhitectura locuinței individuale – premiul a fost câștigat de CASA H, Cluj Napoca, autor principal arh. Tulogdy Laszlo, birou de arhitectură Ektra Studio
- Arhitectura locuințelor colective – premiul a fost câștigat de VILA URBANA RETEGANU, Cluj Napoca, autor principal arh. Tóthfalusi Gábor, birou de arhitectură Tektum Arhitectură & Artă.
- Arhitectura dotărilor comunitare și de producție – premiul a fost câștigat de RECORD PARK OFFICE BUILDING, Cluj Napoca, autor principal Planwerk Arhitectură și Urbanism, birou de arhitectură Planwerk Arhitectură și Urbanism
- Arhitectura spațiului public – premiul a fost câștigat de STRADA MOLNAR PIUARIU, Cluj Napoca, autor principal Planwerk Arhitectură și Urbanism, birou de arhitectură Planwerk Arhitectură și Urbanism.
- Arhitectura patrimoniului cultural – premiul a fost câștigat de BAIA POPULARĂ SIBIU, Sibiu, autor principal arh. Guttmann Szabolcs, birou de arhitectură Arh Service Guttmann & Comp; K&K Studio de proiectare.
- Rural – premiul a fost câștigat de VIILA CHEIA, sat Cheia, jud. Cluj, autor principal ateliercetrei, birou de arhitectură ateliercetrei.
- Arhitectura spațiului interior și scenografie – premiul a fost câștigat de Design expozițional în 2 acte: 1. Romanian Design Week 2020 / Expoziția centrală & 2. Diploma 2020, Expoziția absolvenților universităților de arhitectură, artă și design, București, autor principal arh. Attila Kim, birou de arhitectură Attila KIM Architects.
- Microarhitectură / Arhitectură contemporană – premiul a fost câștigat de RE-FRACTION, Târgu-Mureș, Mureș, autor principal MANOPERA architecture, birou de arhitectură MANOPERA architecture.
- Design de obiect – premiul a fost câștigat de PICK-UP, Baia Mare, Maramureș, autor principal Dan Andreșan, birou de arhitectură DADA.
- Proiecte culturale/ Inițiative / experimente – premiul a fost câștigat de Ascensiunea și decăderea domeniului Haller din Coplean. Destinul unei familii, destinul unui castel, Cluj-Napoca, Cluj, autor principal Dan Ionuț Julean, Dana Julean, birou de arhitectură Grup de cercetare „Arhitectură. Timp. Habitudini.”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
- Articole cu și despre arhitectură / Arhitecți – premiul a fost câștigat de articolul ”Centru Civic Satu-Mare”, autor Horia Mihai Coman.
- Fotografie de arhitectură – premiul a fost câștigat de Bianca Drimbău, pentru modalitatea în care a transferat documentarul evidențial în metafora expresivă.
- Poezia cu / despre Arhitectură – premiul juriului a fost acordat poeziei ”Casa cu fluturi”, autor Victor Constantin Măruțoiu.
- Inițiative Civice – premiul a fost câștigat de Strada Potaissa – Asociația Daisler
La secțiunile Clientul ideal, Echipa de proiectare perfectă, colaborare artist / arhitect, juriul a decis să nu fie acordat niciun premiu, în baza prevederilor din regulament.
Trofeele pe care le-au primit câștigătorii din acest an sunt rezultatul unui concurs organizat de Caolin. Artiștii au fost invitați să realizeze sau chiar să inventeze un obiect de design sau o compoziție cu module ceramice. Juriul a decis că Andreea Chiser, din Craiova, a reușit cel mai bine să surprindă spiritul ediției din acest an.
BATRA 2021, un mix de evenimente online și offline pentru un public variat
Timp de 15 zile, Transilvania a fost capitala arhitecturii din România. Cluj-Napoca, Alba Iulia, Baia Mare, Satu Mare și Oradea au fost orașele care au găzduit evenimentele din cadrul BATRA2021.
În Piața Unirii din Cluj-Napoca, pe lângă expoziția BATRA 2021, au mai putut fi admirate alte două: cea a diplomelor absolvenților de arhitectură și expoziția Gala Bienalelor și a Anualelor de Arhitectură, care a reunit, anul acesta, șapte expoziții ale profesioniștilor din arhitectură din toată țara. Cetatea Alba Carolina a fost epicentrul manifestărilor din Alba Iulia. Pasajul Vulturul Negru a fost gazda expozițiilor din Oradea. Piața Cetății din Baia Mare și bulevardul Corneliu Coposu din Satu Mare au completat spațiile expoziționale publice din cadrul BATRA2021.
Publicul pasionat, arhitecții și reprezentanții autorităților locale au participat la conferințele desfășurate în cadrul acestei ediții a BATRA: ”Uzina de Imagini – by Beyond”, ”Drumuri Romane”, moderată de Anca Virginaș, ”Orașe și teritorii circulare”, organizată în colaborare cu Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu ”Ernest Lupan”, ”Arhitectura Medicală” și ”Conferințele Juriului”. Cei interesați au avut acces la o serie de workshopuri de specialitate: ”Atelier de tehnici de comunicare și oratorie”, susținut de Andrei Țigănaș, ”Supliciu sau deliciu”, moderat de Francoise Pamfil, ”Atelier de creație”, susținut de Horia Coman, workshop Beyond visual arts, dar și la prezentări sau lansări de carte ale lui Silviu Medeșan, Alex Răuță, Vasile Mitrea și Marian Lazăr.
Și anul acesta, la fel ca la ediția din 2019, am redescoperit Clujul la pas prin intermediul tururilor ghidate susținute de Szabolcs Guttmann. De asemenea, toți cei care au avut nevoie de răspunsuri la problemele lor legate de arhitectură, fie că e vorba de bugete, idei, proiecte, au avut ocazia, și în acest an, să discute gratuit cu un arhitect.
Dată fiind tema ediției 2021, (.com)unitate, două concursuri speciale au fost demarate în cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania: un loc de joacă pentru toți copiii, inclusiv cei cu nevoi speciale, amplasat în Parcul Rozelor din Cluj-Napoca, și containere stilizate pentru colectarea capacelor de plastic ce vor fi amplasate în școli, grădinițe și parcuri. Concursurile speciale ale Bienalei de Arhitectură Transilvania 2021, lansate împreună cu cei de la Capace cu suflet și Serviciul de Ajutor Maltez Cluj-Napoca, sunt extrem de prețioase pentru noi și pentru comunitate. Astfel, am hotărât că timpul alocat înscrierii proiectelor este prea mic și am decis prelungirea lui cu o lună, până pe 25 noiembrie 2021.
Despre BATRA
Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2021, eveniment organizat de Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania, în parteneriat cu Ordinul Arhitectilor din România Filiala Alba, Ordinul Arhitecţilor din România- Filiala Teritorială Bihor, Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Nord-Vest și Ordinul Arhitecților din România Filiala Satu Mare și cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, a ajuns la a cincea ediție. Bienala de Arhitectură Transilvania este o manifestare care face parte dintr-o serie de evenimente din cadrul programului OAR de finanţare a premiilor filialelor pentru arhitectură, pe bază de regulament propriu şi autonomie în organizare.
PARTENERI OFICIAL: Ferro, Rehau
SPONSORI PRINCIPALI: CAAB, beyond visual arts
SPONSORI: Daisler Print House, Revolution Residence, Saint-Gobain, Kronospan, Kone
PARTENERI INSTITUȚIONALI: Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local Cluj-Napoca, Casino Centrul de Cultură Urbană, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, UBB, Primăria Satu Mare, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, Muzeul Judeţean Satu Mare, Municipiul Baia Mare, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Liceul de Artă Baia Mare, Oradea Heritage, Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură Oradea, Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Liceul de Muzică și Arte Plastice Alba Iulia, de-a arhitectura.