economiesocietate

Membrii CDR Centru au avizat de principiu varianta Programului Operațional Regional Centru 2021-2027 care va fi transmisă CE

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat, în format online, o importantă reuniune de lucru a forului decizional al Regiunii de Dezvoltare ”7-Centru”. La această ședință a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru au fost analizate aspecte referitoare la pregătirea viitoarelor proiecte de dezvoltare, în baza implementării Programului Regio 2014-2020 în fiecare din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Deoarece ADR Centru va gestiona managementul POR 2021-2027, prin care va continua procesul de dezvoltare regională, membrii CDR Centru a discutat și avizat de principiu, în cadrul întâlnirii de azi, varianta Programului Operațional Regional Centru 2021-2027 care va fi transmisă Comisiei Europene. Acesta este ultimul pas înaintea demarării procesului de negociere la nivel european, în urma căruia vor fi aprobate spre finanțare sume de peste 1,3 miliarde euro, pentru viitoarele proiecte de dezvoltare în Regiunea Centru.

   ”În urmă cu o săptămână am finalizat unul dintre cele mai ample procese de consultare publică, prin întâlniri directe, caravane de informare și chestionare online, prin care am luat legătura cu mai mult de 1100 persoane, direct interesate de pregătirea viitoarelor proiecte pe care le vom finanța în Regiunea Centru. Din 2007 până în prezent, în toate cele 6 județe din regiune, noi am coordonat implementarea a mai mult de 2500 proiecte a căror valoare totală cumulată este de aproape 3 miliarde euro. Acum, am consultat – în mediul online și în format fizic sau hibrid – principalii actori implicați în procesul de dezvoltare locală și regională, precum și publicul larg, cu privire la pregătirea viitoarei perioade de finanțare. De aceea, am propus membrilor CDR Centru să se pronunțe asupra Programului pe care l-am pregătit într-un larg cadru partenerial, astfel încât să creăm un foarte bun nou Program Operațional Regional, care să se bazeze pe implementarea cu succes a proiectelor contractate în cadrul Programului REGIO 2014-2020 și pe experiența dobândită de toți partenerii noștri”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Ședința CDR Centru a debutat cu analiza și aprobarea Raportului de activitate al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru pe Semestrul I al anului 2021, care a fost completată de o analiză la zi privind implementarea POR 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru. Conform acestui document, situația proiectelor depuse în cadrul POR 2014-2020, până la data de 15.10.2021, indică faptul că au fost depuse la ADR Centru 2.295 proiecte, cu o valoare totală solicitată de peste 2,8 miliarde euro, din care 1050 proiecte sunt contractate, cu o valoare a sumei solicitate de aproape 1,378 miliarde euro. În acest moment, mai sunt 392 proiecte în procedurile de selecție – evaluare pentru conformitate și eligibilitate, evaluare tehnică și financiară, lista de rezervă – a căror valoare totală a sumei solicitate este de 543,94 milioane euro; precum și 19 proiecte în proces de precontractare (analiză documente și avizare contracte la AM POR), cu o valoare totală a sumei solicitate de 11,58  milioane euro. Din proiectele contractate, valoarea rambursată până la 15.10.2021 din bugetul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de aproximativ 273 milioane euro, respectiv peste 320 milioane euro incluzând și contrapartida națională.

Atât în cursul sesiunilor de dezbateri publice, precum și în această ședință, decidenții locali au discutat despre îmbunătățirea procesului de absorbție a fondurilor europene alocate, astfel încât proiectele contractate să genereze rezultate bune și să aibă un impact important în procesul local de dezvoltare.

Ulterior, în cadrul ședinței prezidate de domnul Borboly Csaba – președintele CDR Centru și al CJ Harghita – eveniment la care au participat peste 40 persoane din mediul public, inclusiv toți președinții de Consilii Județene din Regiune, au fost decisă abordarea regională privind dezvoltarea urbană durabilă în cadrul POR Centru 2021-2027. Acest document a fost urmat de prezentarea și avizarea de principiu a variantei 3 a Programului Operațional Regional Centru pentru perioada 2021-2027, care va fi transmisă către Comisie Europeană și care va sta la baza negocierilor pentru alocarea de noi fonduri pentru dezvoltare regională. Aceste documente de programare sunt complementare, deoarece definesc modalitatea cum vor fi distribuite resursele pentru dezvoltare.

În acest sens în cadrul POR Centru 2021-2027, abordarea urbană va fi tratată în concordanță cu prevederile art. 28 și 29 din din Regulamentul UE 1060/2021 de stabilire a dispozițiilor comune și art. 11 din Regulamentul UE 1058/2021 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune și va avea la bază strategiile integrate de dezvoltare urbană (SIDU) elaborate pe baze parteneriale de autoritățile publice locale, însoțite, pentru măsurile de mobilitate urbană, de dezvoltarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), precum și de alte strategii sectoriale existente. Toate prioritățile POR Centru 2021-2027 vor aborda, într-o manieră integrată (bazată pe viziunea integrată a dezvoltării din SIDU/PMUD elaborate de municipii și orașe) provocările actuale ale zonelor urbane din Regiunea Centru.

Pe de altă parte, POR Centru 2021-2027 este primul Program Operațional adaptat cu adevărat nevoilor locale, un program care își propune să găsească soluții la nevoile identificate la nivel regional în cadrul Planului de Dezvoltare Regională Centru și în Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru, în strânsă legătură cu recomandările Raportului de țară, recomandările din cadrul Rapoartelor de evaluare ale POR 2014-2020, dar și luând în considerare și alte documente strategice elaborate la nivel european, naţional, precum și strategii de dezvoltare elaborate la nivel regional, judeţean și local. Viziunea strategică a POR Regiunea Centru 2021-2027, în concordanță cu viziunea strategică din PDR Centru  2021-2027 şi Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru este ca Regiunea Centru să devină o regiune mai curată, atractivă pentru locuitorii săi și turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate. Pentru realizarea acestei viziuni Programul este structurat pe 8 priorități de investiții și are alocat un buget de aproape 1,18 miliarde euro exclusiv din bugetul FEDR, la care se adaugă contrapartida națională.

În cadrul ședinței de azi a CDR Centru au mai fost aprobate și Proiectele de Hotărâri referitoare la participarea ADR Centru ca și Coordonator în proiectul BISNet Transylvania și a contribuției aferente bugetului proiectului, Memorandumul de Înțelegere (Memorandum of Understanding) încheiat între ADR Centru și EIT Manufacturing; Planul de Acțiune realizat în cadrul proiectului de cooperarea interregională InnovaSpa; avizarea acordurilor de parteneriat încheiate cu partenerii proiectelor InnovaSpa și BIO4ECO, pentru finanțarea acordată în cadrul apelului 5 de proiecte; precum și pentru participarea ADR Centru în proiectul: RO-MD-DE: ”Connecting companies to increase export in tourism sector/ RO-MD-DE – Conectarea companiilor pentru creșterea exporturilor în sectorul turistic” și a co-finanțării aferente bugetului propriu. La acestea s-au mai adăugat și informările referitoare la derularea evaluării de mediu a PDR Centru 2021-2027, precum și cea privind crearea Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări și parteneriatul între Regiunea Centru și Voievodatul Lublin pentru accederea Regiunii Centru în această Rețea.

Prezentările susținute în cadrul acestei întrevederi de lucru sunt atașate acestui material de presă, pe pagina web www.adrcentru.ro, iar materialele de lucru pot fi regăsite pe aceeași pagină web coordonată de ADR Centru, în Secțiunea ”Despre noi/CDR”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *