Bilanțul voluntarilor de la Sebeș, în Ziua de Curățenie Națională.
La Sebeș s-a demonstrat, încă o dată, că se poate!
Acțiunea ecologistă ”Let’s Do It, Romania! Ziua de Curățenie Națională” a avut loc și la Sebeș. Echipa coordonată de primarul Dorin Nistor a reunit peste 450 de voluntari. Au participat circa 300 de elevi de la toate instituțiile de învățământ locale, alături de 30 cadre didactice, 126 voluntari din cadrul primăriei și instituțiilor subordinate, consilieri locali. Au fost colectați 84 de metri cubi de deșeuri.
Sebeșul a dat stratul oficial al acțiunii de ecologizare la ora 10:00. Voluntarii au intervenit în cartierele Mihail Kogălniceanu, Aleea Parc, Aleea Lac, Lucian Blaga și Valea Frumoasei, în parcurile din oraș – Parcul Primăriei, Parcul Tineretului, Parcul „Mihai Eminescu” și Parcul Arini, în zona centrală a orașului și pe străzile din proximitate, precum și în zona străzii Alunului, unde s-a identificat o cantitate considerabilă de deșeuri. Nu au fost uitate nici localitățile aparținătoare: Petrești, Lancrăm și Răhău.
Unitățile de învățământ participante au fost: Școala „Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială Nr. 2, Liceul Tehnologic, Colegiul Național „Lucian Blaga”, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” și Școala Gimnazială Petrești. Unităților de învățământ li s-au alăturat și voluntarii din cadrul primăriei și instituţiilor subordonate: Direcția Generală de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Căminul de Persoane Vârstnice, Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Primăria Municipiului Sebeș, SC Green Days, SC RER VEST SA/SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, alături de echipa Let’s Do It, Romania! au asigurat sacii de colectare a deșeurilor și echipamentele de protecție. Transportul deșeurilor rezultate a fost asigurat de S.P.A.P. Sebeș, în parteneriat cu operatorul de salubritate SC Green Days.
Tinerilor voluntari le-au fost distribuite dulciuri și apă.
Mulțumiri sponsorilor: Elis Pavaje Sebeș și Ambient Alba.
Primăria Municipiului Sebeș transmite mulțumiri tuturor voluntarilor care au răspuns invitației și s-au alăturat acestei acțiuni de ecologizare.