Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie: Starea drumurilor administrate de CNAIR, afectate de incopetenţă şi corupţie
Comunicat de presă – Starea drumurilor administrate de CNAIR.
În calitatea noastră de reprezentanți ai societății civile în problema siguranței rutiere ne vedem obligați să reacționăm la informațiile apărute în spațiul public în ultima perioadă, cu privire la gravele nereguli ce privesc una din companiile strategice din România, ce administrează cea mai mare rețea rutieră a țării – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR.
Jurnaliști sau chiar angajați ai CNAIR vorbesc despre incompetență și corupție la vârful acestei instituții.
În decursul ultimilor ani Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație a relevat grave neconformități legate de infrastructura rutieră, de la marcaje invizibile, la parapete ineficiente sau inexistente în zone de risc ridicat.
În luna mai a acestui an, în urma accidentului produs pe A 1 la Km 40 sensul spre Pitești, soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a alteia, am arătat că marcajul de delimitare a părții carosabile, aplicat în 2018, este unul neconform, ce încalcă normele legale. De reținut este că între dinamica accidentului de pe A 1 și tipul de marcaj există o legătută directă.
În urma unor ample materiale de presă, la realizarea cărora am participat, reprezentanții CNAIR s-au văzut obligați să recunoască faptul că nu au aplicat marcaj rezonator pe Autostrada București – Pitești deși aveau această obligație, admițând că la nivelul companiei există o reglementare internă care se aplică cu prioritate în fața normei legale.
O altă nesocotire a legii rezultă și din modul în care CNAIR înțelege să își îndeplinească obligațiile prevăzute în actul normativ privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră – legea nr. 265/2008. Conform prevederilor legale, administratorul drumului public este obligat să verifice, din doi în doi ani, starea rețelei rutiere din punct de vedere al siguranței. În acest sens încheie un contract cu Direcția Siguranța Infrastructurii Rutiere din cadrul ARR, pentru realizarea inspecției de siguranță rutieră periodică.
Din rapoartele anuale de activitate ale ARR din anii 2018, 2019 și 2020, publicate pe site-ul instituției, se poate observa că exista 2 contracte încheiate cu CNAIR, pentru perioada 2018-2019 și 2019 – 2020, pentru numai 2511 km de drumuri naționale, din totalul de peste 17000 km (aproximativ 15%). Totodată pentru acest interval de 3 ani nu există nicio solicitare de verificare pe rețeaua de autostrăzi.
Cât priveste siguranta drumurilor publice trebuie reținut că atât Programul Internațional de Evaluare a drumurilor – IRAP, cât și strategiile de siguranță rutieră din țările europene, arată că pentru a îmbunătății gradul de siguranță a unui drum este obligatoriu de cunoscut nivelul de siguranță inițial. Astfel, se efectuează verificari/inspecții, cu specialiști, pentru a releva nivelul de eficiență a elementelor active și pasive de siguranță (indicatoare, marcaje, parapete).
Aflăm că și CNAIR a încheiat un contract în acest sens în luna decembrie 2020 însă l-a suspendat repede (februarie 2021), realizând probabil riscul de a fi scoase la lumină neconformități grave pe zone reabilitate de curând (încă în garanție).