A început workshop-ul „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” la Muzeul din Sebeş

La muzeul din Sebeș a început workshop-ul „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră”

Luni, 9 august 2021, a început la Sebeș prima ediție a workshop-ului „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră”, organizat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Evenimentul, care se va desfășura în perioada 9-18 august 2021, în grădina muzeului municipal, sub forma unui curs practic, are ca principal obiectiv familiarizarea  participanților cu principiile, materialele și tehnicile de lucru specifice restaurării și conservării pietrei.

Participă elevi de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, precum și studenți, masteranzi și doctoranzi de la: Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

În prima zi a workshop-ului, după deschiderea oficială, participanții au luat contact cu primele noțiuni referitoare la piatră, un material care, deși pare durabil, se dovedește a fi extrem de vulnerabil ca urmare a acțiunii factorilor de mediu și a activităților antropice.

În cadrul modulului de pregătire teoretică au susținut prelegeri: dr. Călin Anghel – Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, Valentin Ștefan – specialist restaurare bunuri imobile, SC Metamorfozys SRL Alba Iulia, drd. Sidonia Petronela Olea – expert restaurare bunuri culturale mobile, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și dr. Radu Totoianu – Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș. Temele abordate au permis participanților să cunoască tipurile de roci folosite ca materiale de construcție de-a lungul timpului, proprietățile lor, tehnicile de prelucrare și de punere în operă a acestora, tipurile de degradări pe care piatra le suferă, cauzele producerii acestora, precum și tehnicile de restaurare și conservare a materialului litic. Participanților le-au fost prezentate monumentele din piatră, romane și medievale, aflate în patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, care vor fi restaurate și conservate în cadrul acestui workshop.

Le mulțumim și pe această cale participanților, majoritatea tineri implicați frecvent în activități de voluntariat, pentru faptul că au dat curs invitației noastre de a lua parte la acest workshop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *