educatiereligiesocietate

405 copii aflați în situații de risc au primit sprijin pentru continuarea şcolii, prin proiectul „Educație spre Vocație”

Un număr de 405 copii, din cadrul a 17 clase „Școală după Școală” din județul Alba, au primit în luna martie, rechizite școlare, materiale didactice, culegeri de probleme cu teme specifice, în valoare de 20.000 de lei, în cadrul Proiectului „Educație spre vocație”. Aceste materiale vor contribui semnificativ la organizarea activităților educaționale, de dezvoltare personală și de dezvoltare a abilităților de viață independentă pe care elevii le desfășoară în cadrul celor 4 ore  în care participă la programele din proiect.

„Condițiile în care copiii participă la programul școlar sunt tot mai dificile, atât pe plan fizic, cât și pe plan psihic. Cu atât mai grea este situația copiilor care  au acumulat întârzieri în însușirea cunoștințelor și mai ales  a acelor copii care se confruntă și cu dificultăți materiale. Ne bucurăm să venim în ajutorul copiilor care, în ciuda greutăților, se străduiesc să continue efortul de a învăța și de a recupera. Constatăm în fiecare zi că hrana care se li oferă zilnic și activitățile organizate, aduc multă bucurie, speranță și încredere copiilor beneficiari. Vom oferii sprijin elevilor și  în situația unor restricții mai severe.” a declarat Daniela Truța, managerul proiectului.

La sfârșitul lunii martie a fost finalizat în cadrul Proiectului și cursul de „Formare de competențe și abilități în domeniul educației inclusive și remediale”, la care au participat 48 de profesori, mediatori școlari și cadre didactice implicate în proiect. Au fost abordate caracteristicile fundamentale ale educației inclusive și remediale, apărută ca răspuns la neajunsurile educației integrate, direcțiile de aplicare a activităților remediale, precum și universul nevoilor emoționale ale copiilor.

 „Am identificat, în cadrul cursului cele mai potrivite metode de  veni în întâmpinarea nevoilor copiilor de a se exprima, de a se simți acceptați și valoroși, de a le asigura echilibrul emoțional care stă la baza  motivației lor de a învăța și de a fi creativi. Am abordat, împreună cu cadrele didactice, principiile educației pozitive, metodele de identificare, cultivare  și recompensare la copii a calităților sufletești, cum ar fi bunătatea, compasiunea, entuziasmul, modestia, hărnicia  sau curajul” a declarat Nicoleta Presecan, manager de formare în cadrul proiectului.

Proiectul „Educație spre vocație” este implementat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iullia” în parteneriat cu  Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschool Norvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este Creșterea gradului de incluziune socială și menținerea în sistemul de educaţie a 645 de elevi în situații de risc din regiunile Centru si Nord–Vest prin crearea de activități de tipul „Școală după școală”. Operator de program fiind Fondul Român de Dezvoltare Socială. În județul Alba proiectul se desfășoară în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ioan de Hunedoara” Sântimbru Sat, Școala Gimnazială „Ioan de Hunedoara” Sântimbru Fabrică,  Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Țelna, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Șard, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Școala Gimnazială „Demetriu Radu” Rădești, Școala Gimnazială Berghin, Școala cu clasele I-VIII Miraslău, Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, Centrul de zi pentru copii „Cuvioasa Parascheva” Alba Iulia, Centrul educațional de zi pentru copii „Sf. Nicolae” Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *