Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române” este titlul proiectului Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, care se va desfășura duminică, 24 ianuarie 2021, când pe parcursul întregii zile, pe pagina de Facebook a instituției, cei interesați vor putea lua contact cu câteva informații inedite referitoare la prima etapă de unificare a provinciilor istorice românești, etapă care a creat premizele formării României Mari.
Proiectul are ca scop, atât marcarea acestei zile speciale din istoria țării prin furnizarea de informații referitoare la acest eveniment, cât și informarea publicului cu privire la colecțiile de carte de care dispune Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Pe parcursul întregii zile de 24 ianuarie vor fi postate pe pagina de Facebook a instituției informații inedite, alături de liste bibliografice cu cărți recomandate la fiecare subiect în parte. Față de anii anteriori, noutatea proiectului derulat în acest an constă în faptul că evenimentul istoric este abordat prin intermediul artelor: pictură, arte vizuale (fotgrafie, film), sculptură, arhitectură, design vestimentar, muzică, dans etc.
Programul postărilor pe pagina de Facebook, în data de 24 ianaurie 2021, este următorul:
10:00 Muzică corală și literatură: Hora Unirii în interpretarea Corului Madrigal
11:00 Pictură: Unirea Principatelor Române în picturile lui Theodor Aman
12:00 Sculptură: Statuile de la Iași și București ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza
13:00 Dans: RomânIA Tradițională – Hora la români. Hora Unirii.
14:00 Literatură: Istoria nescrisă: Povestea butonilor lui Mihail Kogălniceanu
15:00 Muzică și literatură: Maria Tănase – Hora Unirii, 1959; versuri de Vasile Alecsandri
16:00 Arhitectură: Hotelul Concordia – o minune arhitecturală a Bucureștiului și locul în care s-a scris actul de naștere al României, la 24 ianauraie 1959
17:00 Interviurile Bibliotecii: 24 ianuarie și Vodă Cuza, invitat special prof. Daniela Cetean
18:00 Muzică de cameră și literatură: Pe-al nostru steag e scris unire; versuri de Andrei Bârseanu; muzica de Ciprian Porumbescu
19:00 Literatură pentru copii: Bibliovaliza – Moș Ion Roată și Unirea
20:00 Arte vizuale: Rug și flacără – film artistic
În intervalul orar 17:00-18:00 va fi transmis sub genericul „Interviurile Bibliotecii”, interviul doamnei Daniela Cetean, profesor de istorie la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, care timp de o oră va vorbi despre importanța evenimentului de la 24 ianuarie 1859, despre figura centrală a evenimentului, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și despre culisele a ceea ce a însemnat primul pas istoric înspre existența României ca stat.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.