sport

Doi judoka legitimați la CS Unirea Alba Iulia, convocați la Centrul Național de Pregătire a Juniorilor

Comunicat de presă

Alexandru Sibișan și Alexia Laura Bogdan, judoka legitimați la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, au fost convocați la Centrul Național de Pregătire a Juniorilor, în vederea participării la programul de pregătire centralizată, conform calendarului Federației Române de Judo.

Sportivii secției de judo din cadrul CS Unirea Alba Iulia sunt antrenați de profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian. Lotul național la masculin s-a întrunit la Poiana Brașov, iar la feminin, la Cluj-Napoca.

Pregătirea centralizată a sportivilor a început recent și se întinde până la mijlocul lunii februarie. Cantonamentele se desfășoară în condiții de maximă siguranță, cu prezentarea buletinului de analize negativ la testul COVID-19 și a vizei medicale.

Atât Sibișan Alexandru (16 ani, categoria 81 de kilograme), cât și Alexia Laura Bogdan (15 ani, categoria 48 de kg) sunt sportivi de mare perspectivă, care au obținut medalii importante la competiții naționale.

”Și în acest an avem mari așteptări de la cei doi sportivi. Așteptările chiar ei le-au creat prin rezultatele foarte bune pe care le-au obținut la campionatele precedente. Convocarea lor la lotul național nu este o surpriză însă, ca de obicei, o mare bucurie”, a spus Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.

Reamintim că CS Unirea Alba Iulia, instituție subordonată Ministerului Tineretului și Sportului, are 8 secții sportive active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare, culturism şi tenis de masa.

CS Unirea Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *