31 DE ANI DE LIBERTATE: REVOLUȚIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE ‘89 LA SEBEŞ

În fiecare an, în săptămâna 16-22 decembrie ne amintim de Revoluția din 1989, de cei care au luptat și s-au sacrificat atunci pentru a pune capăt unui regim anacronic și pentru a readuce speranța unui popor care timp de aproape o jumătate de secol trăia în teroare. Evenimentele petrecute la finalul acelui an, au fost hotărâtoare pentru evoluţia de mai târziu a României şi pentru parcursul european al acesteia, putând afirma că îndârjirea cu care s-a luptat în acel „decembrie însângerat” a făcut posibil tot ceea ce trăim în prezent.

Schimbările cu caracter revoluţionar care au cuprins, în anul 1989, această parte a Europei au fost posibile datorită unor factori interni, specifici fiecărui stat în parte, şi internaţionali, care au condus la o relaxare a relaţiilor dintre Est şi Vest. În paralel cu o acută criză economică, care afecta de statele socialiste din estul Europei, în anii ’80 ai secolului trecut, mai multe acorduri încheiate între cele două superputeri, SUA şi URSS, la care se adăuga şi politica internă promovată de liderul reformist de la Moscova, Mihail Gorbaciov, au condus la răsturnarea conjuncturii politice internaţionale, situaţie în care au fost posibile schimbările survenite în cadrul blocului comunist în anul 1989. În condiţiile în care URSS părea că nu se împotrivește, rând pe rând, statele din estul Europei treceau la democrație, graţie unor reforme pornite, de cele mai multe ori, dinspre societatea civilă. Astfel, la sfârşitul anului 1989, Polonia, Ungaria, Republica Democrată Germană, Cehoslovacia şi Bulgaria părăseau ceea ce pentru 45 de ani fusese numit „lagărul socialist”. Singurul stat din Europa de Est în care, cel puţin aparent, nu se întâmpla  nimic era Republica Socialistă România, în care familia Ceauşescu, sprijinită de redutabila Securitate, guverna încă cu mână forte. Însă, România nu putea rămâne pentru mult timp în afara schimbărilor revoluţionare care cuprinseseră această parte a Europei.

Începută la 16 decembrie la Timişoara, revoluţia română a cuprins în scurt timp şi alte oraşe, precum Arad, Lugoj, Cugir, Sibiu sau Cluj-Napoca, evenimentele precipitându-se începând cu data de 21 decembrie, când, la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu a organizat un miting de susţinere care, în cele din urmă, a scăpat de sub control, oferind posibilitatea unora dintre participanţi să se manifeste împotriva regimului. În ciuda represiunii, grupuri de protestatari au rezistat cu îndârjire pe străzile capitalei. În cursul zilei de 22 decembrie, soţii Ceauşescu au părăsit Bucureştiul, acest moment consfinţind victoria revoluţiei. Armata a fraternizat cu protestatarii, iar Televiziunea Română a devenit locul din care puterea, ce se închega în acele zile, își transmitea în teritoriu directivele. Arestați în seara zilei de 22 decembrie, Nicolae și Elena Ceaușescu, au fost judecați și condamnați la moarte. În data de 25 decembrie, cei doi au fost executați prin împușcare.  Preţul plătit pentru schimbarea regimului în ţara noastră a fost unul foarte mare, între 16 și 31 decembrie pierzându-și viața 1204 persoane, dintre care 1032 după 22 decembrie.

Evenimentele revoluționare de la Sebeș au început în dimineața zilei de 22 decembrie, locuitorii orașului fiind la curent cu ceea ce se întâmpla la Timișoara, unii informându-se de la Radio Europa Liberă, iar alții de la studenții sebeșeni care studiau în orașul de pe Bega. Joi, 21 decembrie 1989, mai mulți muncitori de la Combinatul de Prelucrarea Lemnului au început mobilizarea colegilor din schimburile 2 și 3, îndemnându-i să participe a doua zi, la ora 9, la o manifestație împotriva regimului comunist. În dimineața zilei de 22 decembrie s-a întrerupt activitatea și, la ora 9, după ce a sunat sirena fabricii, cca. 100 de persoane au plecat încolonate spre celelalte fabrici din oraș, scandând lozinci anticomuniste. În cartierul Mihail Kogălniceanu coloanei i s-au alăturat încă aprox. 30 de persoane. După ce a trecut de sediul fostei Miliții, în condițiile în care nu s-au produs evenimente violente, coloana a devenit tot mai numeroasă. Ulterior, aceasta s-a deplasat spre fabrica Căprioara, unde i s-au alăturat alți 100 de muncitori. De acolo, s-a îndreptat spre Fabrica de Ciorapi, numărul participanților crescând în continuare. Din acel loc manifestanții intenționau să se deplaseze la Petrești, la Fabrica de Hârtie, însă la intervenția prof. Nicolae Afrapt, au pornit spre Primărie, pe traseul: str. Spitalului, str. Traian, bulevardul Lucia Blaga. Acolo s-au strâns, într-o primă fază, 600-700 de oameni, ulterior mobilizându-se tot mai mulți sebeșeni. La insistențele protestatarilor, primarul de atunci, Dumitru Crișan, a demisionat, conducerea orașului fiind preluată de către un comitet revoluționar. Din fericire, evenimentele revoluționare de la Sebeș, spre deosebire de ce s-a întâmplat în alte orașe, s-au desfășurat fără violențe, neînregistrându-se victime.