Parcările din faţa Primăriei Alba Iulia devin accesibile şi pentru cetăţeni
Primăria Alba Iulia redevine o instituție deschisă pentru fiecare cetățean!, scrie Primarul Gabriel Pleşa pe pagina sa de facebook. „Parcările primăriei pot fi folosite, de astăzi, de cetățeni! Am făcut această promisiune albaiulienilor și mă țin de cuvânt! Am început să elimin barierele din calea cetățeanului care vine în primărie. Astfel, parcările din fața sediului municipalității nu mai sunt, de astăzi, blocate și jumătate pot fi folosite de cetățenii care vin să își rezolve probleme la primărie. Este un gest de respect față de albaiulieni și un mic pas spre normalitatea care ar trebui să caracterizeze activitatea administrației publice locale. Cetățenii vor trebui să știe că aceste parcări pot fi folosite gratuit doar de cei care au de rezolvat probleme în primărie, iar durata de staționare este limitată la 30 de minute.Nu ne oprim aici! Am adus buna guvernare în administrația locală și vom continua să punem cetățeanul în centrul fiecărei decizii care va fi luată de administrația publică din Alba Iulia. Sunt multe de făcut în ceea ce privește interacțiunea cetățeanului cu administrația locală, dar împreună putem crea acel parteneriat solid între primărie și albaiulieni.”, mai scrie Gabriel Pleşa.