Peste 3000 de tablete distribuite elevilor din județul Alba în cadrul programului național „Școala de acasă”

Comunicat de presă

Azi, 23.11.2020, Inspectoratul Școlar Județean Alba a distribuit 3225 de tablete unităților de învățământ din județul Alba, în cadrul programului național al MEC „Școala de acasă”. Dintre acestea, peste 1100 au fost distribuite școlilor din mediul urban, iar peste 2000, școlilor din mediul rural. Precizăm că numărul de dispozitive necesar fiecărei unități de învățământ a fost stabilit de către conducerea acesteia și a fost transmis către ISJ Alba în aplicația SIIIR.

 Programul „Școala de acasă”, aprobat prin O.M. nr. 4.738 din 20 iulie 2020, prevede și criteriile de repartizare a dispozitivelor electronice cu conexiune la internet. Criteriile generale pentru selecţia primară a beneficiarilor programului sunt:

„a) elevii din învăţământul primar, gimnazial şi secundar, forma de învăţământ de zi cu frecvenţă (clasa pregătitoare, clasele I-XII, şcoala profesională), înmatriculaţi, la început de an şcolar, în unităţi de învăţământ de stat;

 b) elevii proveniţi din medii defavorizate;

iar criteriile specifice pentru selecţia beneficiarilor programului sunt:

 a) elevii ale căror familii nu deţin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet; b) elevii care nu deţin în folosinţă personală un dispozitiv electronic cu conexiune la internet;

 c) elevii de cetăţenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanşarea pandemiei de COVID-19 şi care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet”.

          La nivelul ISJ Alba se află în procedură de licitație achiziționare a încă 650 de tablete pentru asigurarea participării tuturor elevilor la învățământul on-line.

Biroul de presă al ISJ Alba,

Purtător de cuvânt,

Insp. Gabriela Gâlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *