Focusul pe clienții mari determină o creștere a portofoliului evaluat de Cushman & Wakefield Echinox

Departamentul de evaluări al firmei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox va evalua pana la finalul anului 2020 proprietăţi cu o valoare totală cuprinsă între 4,2 şi 4,5 miliarde de euro, în uşoară creştere faţă de anul precedent. Rezultatele pozitive sunt obţinute datorită modelului de business adresat clienților mari care au nevoie de evaluări periodice pentru raportare financiară, taxe și reevaluarea garanțiilor bancare.

Bogdan Sergentu, Head of Valuation & Consulting, Cushman & Wakefield Echinox: „Anul 2020 a fost marcat de pandemia SARS-CoV-2, de perioada de carantină și restricțiile ce au urmat. A fost o perioadă plină de schimbări în ceea ce privește modul de lucru și interacțiunea cu colegii și clienții, însă ne-am adaptat mai ușor decât am fi crezut la început. În timp ce pandemia și incertitudinea creată de efectele acesteia asupra valorilor proprietăților imobiliare a dominat discuțiile cu clienții, am reușit să creștem activitatea departamentului în special pe segmentul clienților mari. Modul de lucru hibrid și comunicarea online au dus la o eficientizare a muncii fără să afecteze fluxul de informaţii și colaborarea.”

Echipa de evaluări a Cushman & Wakefield Echinox este formată din opt membri cu o experienţă medie de peste 16 ani ȋn domeniu. În plus, compania acoperă sectorul evaluărilor la nivel naţional printr-o reţea locală de 20 de colaboratori specializaţi ȋn rapoarte pentru garantarea ȋmprumuturilor acordate persoanelor fizice sau IMM-urilor.

„După 12 ani, piața imobiliară trece din nou printr-o perioadă ale cărei efecte pe termen lung sunt dificil de anticipat. Sectorul mallurilor urbane a fost de departe cel mai afectat, înregistrându-se scăderi semnificative ale vânzărilor și traficului. Anumite sectoare, precum cel al strip mallurilor si parcurilor de retail, au fost mai puțin afectate, în timp ce evoluția sectorului de birouri este incertă în condițiile în care tot mai multe firme optează pentru un sistem hibrid de lucru. Pe de altă parte, odată cu creșterea comerțului online, sectorul industrial a înregistrat o evoluție pozitivă.”, adaugă Bogdan Sergentu, punctând principalele efecte ale pandemiei care îşi lasă amprenta şi asupra procesului de evaluare a proprietăţilor imobiliare.

Printre clienţii reprezentativi ai departamentului de evaluări al companiei Cushman & Wakefield Echinox se numără o serie dintre cei mai mari investitori şi dezvoltatori din piaţa imobiliară locală.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *