Alba Iulia, cu 3,11 cazuri la mia de locuitori, intră în scenariul roşu? CJSU va hotărâ în această seară măsurile care se vor lua

Doar 14 cazuri au fost necesare ca incidenţa la mia de locuitori să ajungă la 3.11 şi automat să pună Alba Iulia în situaţia de a intra în scenariul roşu. Asta ar însemna închiderea tutror instituţiilor de învăţământ, atât de stat cât şi cele private, inchiderea restaurantelor, interzicerea petrecerilor, obligativitatea purtării măştii pe stradă.

Decizia se va lua în această seară, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, organizat la nivelul Instituţiei Prefectului.

În întreg judeţul, în ultimele 24 de ore au fost testate pozitiv 143 de persoane, numărul total de la începutul pandemiei ajungând astfel la 2880. Dintre acestea 1467 s-au vindecat iar 95 au decedat.

Marti, în Alba au fost prelucrate 854 teste la DSP si 305 la SJU, adica 1159 iar numarul total de teste a ajuns la 886201, adică un procent de aproape 30% din întreaga populaţie.

La acest moment, in județul ALBA procentul pozitivilor din total teste este similar cu media pe tara, respectiv 12 %, iar procentul deceselor în județ este sub media pe tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *