Federația SANITAS va continua protestul început în data de 7 octombrie. Negocierile cu Guvernul au eşuat

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Național al Federației SANITAS întrunit astăzi, 13 octombrie 2020, în ședință extraordinară, cu participarea președinților organizațiilor județene SANITAS din toată țara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat rezultatele întâlnirii reprezentanților SANITAS cu echipa guvernamentală condusă de premierul Ludovic Orban, însoțit de Doamna Raluca Turcan – viceprim-ministru, Domnul Nelu Tătaru – ministrul Sănătății, Domnul Florin Cîțu – ministrul Finanțelor Publice.

Luând în considerare angajamentele și promisiunile de soluționare a revendicărilor Federației SANITAS, asumate de Guvern la întâlnirea de luni, 12 octombrie a.c.,

Ținând cont de faptul că, pentru o parte din măsurile ce urmează a fi luate, autoritățile au solicitat un răgaz de câteva zile pentru realizarea de evaluări cu caracter financiar,

Având în vedere că starea de nemulțumire persistă în rândul membrilor noștri de sindicat din sistemele pe care le reprezentăm, aceștia având nevoie de rezultate concrete, materializate în acordarea tuturor drepturilor legale,

Federația SANITAS va continua protestul început în data de 7 octombrie a.c. până la soluționarea favorabilă a revendicărilor membrilor săi de sindicat!

În tot acest timp, reprezentanții organizației vor continua negocierile și consultările cu toți factorii de decizie implicați.

Consiliul Naţional

al Federaţiei SANITAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *