Agenția five elements digital face bilanțul intereselor pentru vacanță: ce au căutat românii în 2020

București, 2 octombrie 2020 – Sezonul vacanțelor în 2020 a fost unul atipic și s-a desfășurat în condiții speciale, dat fiind contextul creat de pandemia COVID-19. De aceea, agenția five elements digital a vrut să afle care au fost schimbările, ce au căutat românii, dar și cum se compară acest sezon cu cel din anul precedent. Un material detaliat a fost postat și pe blog-ul agenției.

Tradițional, românii își făceau planurile de vacanță în primele trei luni din an, apoi căutau oferte de-a lungul următoarelor luni. Aceeași tendință s-a menținut și în 2020, cu un vârf de căutări în ianuarie. Însă, acest sezon de vacanță a înregistrat o scădere, ajungând la nivelul din urmă cu cinci ani, chiar și după perioada stării de urgență.

În comparație cu 2019, în 2020 interesul a fost destul de scăzut și o creștere semnificativă poate fi observată abia la începutul verii. În comparație cu 2019, se observă clar impactul situației medicale la nivel global. Per total, interesul pentru vacanțe a scăzut în 2020 cu 30% până la 40%.

În ceea ce privește destinațiile populare de vacanță din ultimii ani, remarcăm o constantă pentru Turcia, Grecia sau Bulgaria. În 2020 însă, s-a înregistrat o scădere drastică în timpul stării de urgență, care a persistat până în luna iunie. Căutările de după aplicarea măsurilor de relaxare au fost pe o direcție ascendentă, dar fără să atingă nivelurile din anii precedenți.

five elements digital arată însă că a crescut interesul pentru vacanțele în România. Spre deosebire de 2018 și 2019, în 2020 românii au căutat mai des destinații de vacanță în țară, cu un interes care a durat mai mult. În ceea ce privește căutările pentru destinații de pe litoral, pentru Mamaia, Eforie, Mangalia și Costinești se observă același tipar ca pentru destinații externe. A fost înregistrată o scădere în momentul declarării stării de urgență, apoi o recuperare moderată în timpul sezonului estival.

Termen nou de căutare corelat cu vacanța

O particularitate a anului 2020 e aceea că au fost schimbate radical condițiile de călătorie. five elements digital a observat că un termen foarte popular anul acesta a fost „condiții de călătorie”, ceea ce e de așteptat, dat fiind că fiecare țară a aplicat alte reguli. Similar, căutarea „test Covid Grecia” a generat un interes aparte.

La polul opus, interesul pentru bilete de avion a scăzut în primul trimestru din 2020. Impactul asupra acestui sector economic e posibil să fie mai mare decât pentru destinațiile turistice.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că, în ceea ce privește bugetul, schimbările nu au fost atât de mari ca pentru toate celelalte căutări. Interesul pentru „last minute” sau „all inclusive” a rămas la un nivel similar cu ce s-a întâmplat în 2019.

Despre five elements digital

five elements digital este agenție de SEO și performance marketing, care se adresează în special companiilor medii și mari, corporațiilor, dar si startup-urilor sau tuturor companiilor care au target ambițios de creștere. Agenția lucrează cu branduri de top din întreaga lume, este prezentă în România, Statele Unite ale Americii și vizează deschiderea unui birou în Germania. În prezent, oferă servicii pentru 20 de clienți. Detalii complete sunt disponibile pe site-ul agenției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *