Wizrom: “Pandemia a accelerat ritmul digitalizării: doi ani de eforturi de transformare digitală în doar șase luni”

Care sunt softurile indispensabile pentru IMM-uri în perioada următoare

30 SEPTEMBRIE 2020. Digitalizarea a fost instrumentul suport care, în ultima jumătate de an, a făcut ca numeroase companii să își mențină afacerile pe linia de plutire. Companiile mici și mijlocii au fost cele mai deschise la a adopta noi soluții tehnologice, notează Wizrom Software, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori și integratori de software de business din România.

Pandemia de coronavirus a stimulat adopția noilor tehnologii într-un ritm mult mai alert decât s-ar fi așteptat oricine, începând cu instituțiile statului și finalizând cu firmele mici și mijlocii.

Companiile au realizat că pot continua să funcţioneze doar dacă se digitalizează. În noul context sanitar, cu toții am realizat că serviciile și produsele de care aveam nevoie, colaborarea cu colegii sau clienții, activitățile pe care le realizam la birou – toate acestea puteau fi mutate și realizate 100% online. Iar companiile, îndeosebi IMM-urile, au fost primele care s-au adaptat noilor nevoi și au grăbit digitalizarea. Cred că am condensat doi ani de eforturi de digitalizare în șase luni“, explică Anca Cîrstoiu, Division Manager Small & Medium Business în cadrul Wizrom Software.

Mediul de afaceri este în continuare marcat de incertitudini și de schimbări, iar atât managerii, cât și angajații au nevoie de instrumente pentru creșterea eficienței proceselor interne, într-un ritm care să le permită să-și păstreze clienții cât mai aproape. De altfel, procesele de digitalizare au presupus, în cazul multor companii, schimbarea modelului de operare. Contextul pandemic a accelerat tendințe și a schimbat obiceiuri, a determinat managerii să investească puternic în infrastructura IT și în soluții digitale, fructificând fiecare oportunitate apărută.

“Faptul că angajații au învățat, în această perioadă, să folosească soluții și tehnologii noi, pentru a-și eficientiza activitățile și a fi mai productivi, a fost <<a win-win situation>>. Chiar dacă ne întoarcem către un mod de lucru care echilibrează munca și întâlnirile în persoană cu elemente de work from home, companiile au văzut beneficiile unei soluții digitale și nu se vor întoarce la procesele greoaie de dinainte. Această tendință spre digitalizare se va menține pe termen lung și va fi tot mai accelerată, se vor dezvolta noi soluții de automatizare a proceselor de business”, adaugă Anca Cîrstoiu.

Soluțiile IT care vor fi indispensabile companiilor în perioada următoare

Potrivit specialiștilor Wizrom, ERP-ul va fi o soluție tot mai importantă în perioada următoare, în special pentru companiile aflate în plină dezvoltare și în plin proces de digitalizare. Beneficiile acestei soluții sunt numeroase, având în vedere că ERP-ul integrează celor mai importante sisteme într-o singură platformă IT, asigurând acces la toate datele de care angajații au nevoie, pentru a lucra eficient și fără întreruperi. Deși implementarea acestui software presupune o anumită investiție, pe termen lung, compania obține o serie de câștiguri, printre care: eliminarea erorilor din procesele operaționale, eficientizarea activităților, automatizarea lor, precum și accesul rapid la informații.

Numeroase companii au implementate ori se pregătesc să implementeze soft-uri ERP care să le ajute să simplifice funcțiile proceselor de business, să le ofere o mai bună administrare a resurselor financiare și care să permite, totodată, departamentelor interne să stabilească o colaborare mai productivă și eficientă.

De asemenea, tot mai mulți jucători și-au îndreptat atenția, în ultimele luni, către soluții informatice pentru gestionarea activităților de HR și înregistrarea pontajului. Modulele unor astfel de soluții IT acoperă toate aspectele privind relația angajat-angajator și oferă o imagine de ansamblu asupra resurselor umane din cadrul unei companii.

Nu în ultimul rând, în perioada următoare se va pune tot mai mult accent pe personalizarea soluțiilor IT, mulți manageri realizând că o soluție generică nu le oferă toate beneficiile de care au nevoie. Soluțiile pe care Wizrom le implementează sunt personalizate, ținându-se cont de mai mulți factori: dimensiunea organizației, specificul industriei, locație, obiectivele de business, modul de lucru, soluții software deja existente etc. Versiunile standardizate de soft nu pot oferi maximul de eficiență, în special pentru clienții cu business-uri complexe.

Urmând tendința statelor dezvoltate din Vest, segmentul serviciilor se află pe un trend ascendent, în ultimii ani, iar soluțiile digitale reprezintă un suport pentru continuarea acestei dinamici pozitive.

Despre Wizrom Software

Wizrom Software este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori și integratori de soluții IT pentru afaceri din România. Compania dezvoltă și furnizează softuri de HR, salarizare, contabilitate și gestiune, automatizări în vânzări, producție și Business Intelligence (BI). În 2019, Wizrom Software a raportat o cifră de afaceri de 5,7 milioane de euro.

În prezent, Wizrom numără peste 3.600 de clienți activi și 35.000 de licențe instalate în organizații foarte mari, cu cifre de afaceri de peste 10 mil. euro, dar și în companii de tip Small and Medium Business (SMB) din aproape toate industriile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *