sanatatesocietate

Statele sunt îndemnate să acționeze mai ferm pentru a opri răspândirea informațiilor nocive în timpul pandemiei

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ONU, agențiile specializate și partenerii fac un apel la statele lumii să elaboreze și să implementeze planuri de acțiune pentru a promova diseminarea rapidă a informațiilor fundamentate științific și pentru a preveni răspândirea informațiilor false, respectând totodată libertatea de exprimare.

OMS, ONU, UNICEF, UNAIDS, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), UNESCO, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), inițiativa ONU Global Pulse și Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), împreună cu guvernele din Indonezia, Thailanda și Uruguay, au susținut un webinar în marja celei de-a 75-a Adunări Generale a ONU, cu scopul de a atrage atenția asupra impactului negativ al răspândirii informațiilor false și al dezinformării, aceasta din urmă fiind difuzarea deliberată de informații false pentru promovarea anumitor interese.

În momentul în care virusul s-a răspândit în întreaga lume, s-au propagat frenetic mesaje eronate și chiar periculoase pe toate platformele de socializare, din cauza cărora oamenii au devenit confuzi și imprudenți, fiind induși în eroare”, a afirmat secretarul general al ONU António Guterres. „Inițiativa noastră, denumită Verificat’, luptă împotriva informațiilor false, cu arma adevărului. Colaborăm cu partenerii media, persoanele fizice, persoanele cu influență și platformele de socializare pentru a difuza conținut ce promovează știința, oferă soluții și încurajează solidaritatea. Aceste demersuri vor fi esențiale în efortul de a obține încrederea publicului în siguranța și eficacitatea viitoarelor vaccinuri împotriva COVID-19. Avem nevoie de un vaccin pentru oameni care să aibă un preț accesibil și să fie disponibil tuturor”.

Informațiile false și dezinformarea pun în pericol sănătatea și viața, subminând încrederea în știință, în instituții și în sistemele medicale”, a declarat directorul general al ONU dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus. „Pentru a combate pandemia, avem nevoie de încredere și solidaritate, iar în contextul unei lipse de încredere, există mult mai puțină solidaritate. Informațiile false zădărnicesc răspunsul la pandemie, prin urmare trebuie să ne unim forțele pentru a lupta împotriva lor și pentru a promova recomandările de sănătate publică ce au o bază științifică. Principiile care ghidează răspunsul la COVID-19 se aplică și în cazul gestionării infodemiei. Trebuie să o prevenim, să o detectăm și să o combatem, împreună și cu solidaritate”. 

Pe lângă impactul direct asupra răspunsului la pandemie, dezinformarea subminează încrederea populației în procesele și instituțiile democratice, exacerbând discrepanțele sociale”, a afirmat administratorul PNUD, Achim Steiner. „Este una dintre cele mai preocupante provocări ale vremurilor noastre din sfera guvernanței. PNUD colaborează intens cu statele membre, alte agenții ONU și partenerii în dorința de a identifica soluții holistice care respectă drepturile omului”.

Dezinformarea reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă copiii în prezent”, a declarat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF. „Aceasta profită de fisurile existente la nivelul încrederii în societăți și instituții și le adâncește, subminează încrederea în știință și medicină și divizează comunitățile. În forma lor cea mai pernicioasă, cum ar fi atunci când conving părinții să nu își vaccineze copiii, pot fi chiar fatale. În condițiile în care informarea eronată este mai degrabă un simptom decât o boală, pentru a o combate nu ajunge simplul adevăr. Este nevoie și de încredere între lideri, comunități și cetățeni”.

„Putem învinge COVID-19 doar prin fapte, știință și solidaritate comunitară”, a declarat directorul executiv Winnie Byanyima. „Informațiile false perpetuează stigmatizarea și discriminarea și nu trebuie să stea în calea eforturilor de a asigura protecția drepturilor omului și accesul persoanelor cu risc și al celor marginalizate la servicii medicale și protecție socială”.

„De la debutul pandemiei, UNESCO și-a activat rețeaua internațională de parteneri media, jurnaliști, persoane care verifică veridicitatea informațiilor, posturi de radio comunitare și experți, pentru a pune la dispoziția cetățenilor mijloacele prin care să lupte împotriva informațiilor false și a zvonurilor — fenomene exacerbate de pandemie”, a declarat Audrey Azoulay, directorul general al UNESCO. „Mobilizarea colectivă în scopul promovării informațiilor de calitate și fiabile, respectând totodată libertatea de exprimare, este esențială. Avem nevoie de o presă liberă, independentă și pluralistă mai mult ca niciodată”.

Încrederea este o piatră de temelie în lumea noastră digitală”, a afirmat Houlin Zhao, secretarul general al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. „Prin intermediul îndelungatei inițiative a OMS și UIT BeHe@lthy BeMobile, UIT colaborează cu ministerele naționale din domeniul telecomunicațiilor și al sănătății și cu operatorii de rețele mobile, încă de la începutul acestei crize, pentru a transmite SMS-uri persoanelor care, poate, nu au acces la internet, oferindu-le sfaturi medicale fondate pe date științifice și dovezi pentru combaterea COVID-19, direct pe telefoanele lor mobile”.

OMS și partenerii săi îndeamnă țările să implice și să își asculte comunitățile în momentul elaborării planurilor naționale de acțiune și să capaciteze aceste comunități pentru a crește nivelul de încredere și de combatere a informațiilor false.

„Implicarea comunităților în modul în care este percepută și combătută boala este crucială pentru câștigarea încrederii și eliminarea focarelor”, a afirmat Jagan Chapagain, secretar general al IFRC. „Dacă răspunsul nostru nu reflectă preocupările și percepțiile comunităților, nu vom fi considerați parteneri relevanți sau de încredere de către populațiile afectate, iar răspunsul la epidemie riscă să dea greș. Mai mult ca niciodată, serviciile locale de intervenție sunt în prima linie în această criză. Trebuie să recunoaștem rolul incredibil pe care îl joacă acestea în ceea ce privește înțelegerea și valorificarea cunoștințelor locale și a feedbackului oferit de comunitate”.

Gazdele evenimentului au îndemnat și mass-media, platformele de socializare, liderii societății civile și persoanele cu influență să intensifice acțiunile menite să asigure diseminarea informațiilor corecte și să prevină răspândirea informațiilor false și a dezinformării. Accesul la informații corecte și liberul schimb de idei în mediul online și offline sunt esențiale pentru asigurarea unor răspunsuri eficace și credibile în materie de sănătate publică.

„Inițiativa ONU Global Pulse a luat naștere în urmă cu zece ani în cadrul sistemului ONU, folosind pentru prima dată informații predictive în timp real în scopul protejării comunităților vulnerabile în perioade de criză”, a declarat Robert Kirkpatrick, director al Global Pulse, inițiativa secretariatului general al ONU privind datele de mare volum și inteligența artificială (IA). „În timpul actualei pandemii, am remarcat o creștere enormă a solicitărilor de analize de date avansate din partea agențiilor ONU și a statelor membre. Vom continua să colaborăm cu OMS și alți parteneri pentru a contribui la identificarea și combaterea informațiilor false și a dezinformării”. 

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizați copii ai planetei. În 190 de țări și teritorii, pretutindeni, ne desfășurăm activitatea în sprijinul fiecărui copil, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *