societate

Cum votează persoanele care sunt în carantină. Paşi care trebuie urmaţi

Comunicat de presă:

Cum pot să îmi exprim votul
dacă sunt în carantină și ce pași trebuie să urmez?

În data de 27.09.2020 vor avea loc alegerile locale, însă, spre deosebire de anii anteriori, modalitatea de desfășurare a acestora va fi diferită, din cauza situației generate de pandemia de coronavirus. Un element de noutate este reprezentat de faptul că la data alegerilor anumite persoane se vor afla fie în izolare, fie în carantină. Astfel, prezintă relevanță modalitatea în care aceste persoane își vor putea exprima votul.

1. Care este modalitatea în care votez dacă nu mă pot deplasa la secția de votare?

“Persoanele  care se află în izolare sau carantină au posibilitatea de a solicita urna specială. În acest sens, persoanele în cauză vor trebui să depună o cerere prin care să solicite trimiterea urnei speciale la adresa lor. La fel ca în anii anteriori, este necesar ca persoana să aibă domiciliul sau reședința în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votarepentru a putea solicita urna specială.” afirmă Diana Pleș, avocat Iordăchescu & Asociații.

2. Unde depun cererea, când trebuie să o depun și ce trebuie să cuprindă?

Aceste aspecte sunt reglementate de art. 6 din Hotărârea BEC nr. 81/2020. Astfel, cererea trebuie depusă la secția de votare de care aparține persoana respectivă, însă, având în vedere natura situației care generează solicitarea urnei speciale, depunerea cererii va putea fi efectuată de orice persoană. Cererea trebuie depusă în ziua anterioară alegerilor, 26.09.2020, între orele 18:00 și 20:00, cu excepția situației în care cauza pentru care se solicită urna specială intervine ulterior acestui moment.

Referitor la modalitatea în care poate fi întocmită cererea și la conținutul acesteia, trebuie menționat faptul că aceasta poate fi scrisă atât de mână, cât și pe calculator, trebuie să fie semnată și datată de alegătorul solicitant și trebuie să conțină: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, precum și seria și numărul actului de identitate.

În plus, pentru dovedirea motivului pentru care se solicită urna specială este necesară anexarea unor documente justificative. Astfel, pot fi prezentate orice documente care să ateste faptul că persoana în cauză nu se poate prezenta la secția de votare.

3. Cum votez dacă sunt în spital?

“Conform art. 7 alin. (3) din Hotărârea nr. 81/2020 BEC dacă se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 200 de persoane internate, conducătorii unităților asigură depunerea cererilor de votare prin intermediul urnei speciale în ziua prevotării.” continuă Av. Diana Pleș.

4. Când se va prezenta echipa care transportă urna mobilă la adresa mea?

Echipa care transportă urna mobilă se va deplasa la unitățile COVID – 19 și la adresele persoanelor izolate și carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului la vot de către persoanele care au solicitat urna specială din alte cauze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *