România marchează o premieră mondială pentru arta contemporană. Artişti din 193 de ţări, în aceeaşi expoziţie

În contextul aniversării a 75 de ani de la înființarea ONU și a 65 de ani de la aderarea României la această organizație, Fundația „Inter-Art” din Aiud organizează expoziția universală de artă „NAȚIUNILE UNITE – simbolul vieții, libertății și fericirii”, eveniment care se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis.

Acest eveniment unic constituie o premieră mondială absolută deoarece, pentru prima dată în istorie, artiști din toate cele 193 de State Membre ONU expun lucrări în cadrul aceleiași expoziții. Din România expun lucrări 24 de artiști, aparținând unui spectru multietnic larg.

Expoziția reprezintă contribuția specială a României pentru aniversarea ONU. În acest an, expoziția se va desfășura online, urmând să fie organizată fizic în cursul anului 2021, la sediul Organizației Națiunilor Unite, dacă situația epidemiologică generată de virusul SARS-CoV-2 o va permite.

În mesajul transmis cu prilejul lansării expoziției în mediul online, Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a arătat că << Expoziția inaugurată astăzi constituie o frescă simbolică a timpurilor noastre, creată într-un context în care avem nevoie – mai mult decât oricând – de solidaritate și înțelegere. […] Nu întâmplător, factorul cheie care a permis realizarea acestei expoziții este același cu cel care a motivat acțiunea ONU de la crearea sa în 1945 și care garantează succesul pe mai departe al Organizației în demonstrarea „artei unității” dintre națiuni: cooperarea internațională, în beneficiul cetățenilor noștri >>.

Totodată, Stefan Balog, inițiatorul și curatorul expoziției a declarat că: „Un vis frumos devine realitate cu acest proiect, unic în felul său. O realizare ce definește pe deplin conceptul Fundației „Inter-Art” de a uni prin artă toate națiunile lumii. Am crezut întotdeauna în această deviză, iar în cei 25 de ani de când existăm am făcut tot posibilul să demonstrăm că arta și cultura unui popor reprezintă cel mai bun ambasador. […] Această expoziție reprezintă un moment istoric, nu doar o premieră mondială. Este un cadou aniversar, dar și un eveniment intercontinental ce oferă șanse egale tuturor țărilor de pe glob de a se afirma prin arta lor”.

Expoziția beneficiază de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al Institutului Cultural Român (ICR). Parteneri în organizarea expoziției sunt: Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, Primăria Aiud și Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Aiud.

Biroul de presă a Fundației Inter-Art

Expoziția poate fi vizualizată pe site-ul Fundației Inter-Art Aiud, la următorul link: http://www.inter-art.ro/un2020/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *