26 de termometre cu infraroșu automate vor fi instalate în unitățile de învățământ și în instituțiile de învățământ aglomerate

Comunicat de presă

Sănătatea persoanelor vulnerabile, tineri și vârstnici,

este o prioritate pentru comunitate

26 de termometre cu infraroșu, automate, vor contribui la depistarea precoce a persoanelor cu stare febrilă din Alba Iulia prin implicarea Primăriei, Fundației Comunitare și Kaufland România.

Realitatea zilelor noastre arată că grija pentru generația tânără contribuie la protejarea vârstnicilor. Printr-un amplu sondaj derulat înainte de începerea anului școlar, Fundația Comunitară Alba a concluzionat că cei mai mulți copii din Alba Iulia (44%) stau după școală cu bunicii sau cu alte persoane în vârstă. Respondenții au arătat că doar 22% dintre copii stau cu părinții sau alți adulți mai tineri, restul, în special cei din ciclul liceal, petrecând timpul de după școală alături de alți copii sau singuri.

Sondajul a fost realizat în contextul redeschiderii școlilor și al crizei sanitare, pentru a determina cât de mari sunt riscurile pe care comunitatea trebuie să le anticipeaze și cum pot fi acestea adresate. A preocupat, în primul rând, cu cine stau copiii după școală, iar la această întrebare a răspuns un număr relevant de persoane (86% fiind respondenți din Alba Iulia), suficient pentru a căuta soluții la riscuri create de pandemie începând cu cea mai mare localitate din județ, unde aproape 12.400 de copii sunt înscriși în învățământul preuniversitar (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial și liceal).

Jumătate dintre respondenții care au copii în ciclul antepreșcolar au răspuns că aceștia petrec după aceea timp cu bunicii, același lucru fiind valabil în cazul a 56% dintre preșcolari și elevii din ciclul primar, 31% dintre cursanții de gimnaziu și un sfert din cei de liceu. Suprapunând acest tablou peste populația școlară preuniversitară din Alba Iulia, rezultă că peste 5.000 de tineri stau după școală cu persoane vârstnice și deci cam tot atâția seniori, considerați cea mai vulnerabilă categorie de vârstă în fața COVID-19, pot fi expuși direct riscului de infectare, numeroase studii arătând, din păcate, că și copiii pot transmite foarte ușor noul coronavirus.

În fața acestei situații și ținând cont de presiunea care există pe personalul medical, inclusiv școlar, Fundația Comunitară și Primăria municipiului Alba Iulia au găsit soluția montării unor termometre cu infraroșu de tip “stand alone” (care măsoară automat temperatura corporală, fără a necesita un operator uman) în unitățile de învățământ cele mai aglomerate, dar și în alte locuri frecventate de persoanele în vârstă, precum Direcția de Asistență Socială, Centrul de zi pentru persoane vârtnice și evident Căminul pentru persoane vârstnice. Acestui demers s-a alăturat și Kaufland România, prin finanțarea acordată Fundației Comunitare Alba în cadrul proiectului “Ajutăm Seniorii”, prin care a susținut, de la debutul crizei sanitare, achiziționarea de alimente de bază, medicamente, materiale igienico-sanitare sau echipamente de care au nevoie sau pentru protecția albaiulienilor în vârstă cu o situație socială sau medicală vulnerabilă. Primele 20 de aparate au fost deja livrate și sunt în curs de montare.

“Treaba copiilor e să învețe și să se bucure de întâlnirea cu colegii, după 6 luni. Treaba noastră e să le oferim toate, repet: TOATE condițiile pentru ca ei să fie în siguranță, în tot contextul ăsta nesigur. Și chiar mai mult, să ne asigurăm că vârstnicii se vor bucura de cei dragi în condiții de siguranță și sănătate. Trebuie să facem tot ce este necesar pentru a depista din timp persoanele cu simptome de COVID-19 și pentru a reduce, în acest fel, riscul de infectare în comunitate. Vrem să facem asta ridicând o parte din imensa presiune de pe personalul medical și protejând, în același timp, sănătatea tuturor” – Voicu Paul, viceprimar cu atribuții de primar.

“Pandemia pune la încercare atât solidaritatea umană, cât și cea dintre instituții, companii și societatea civilă. La Alba Iulia lucrurile funcționează bine pentru că există oamenii necesari să le facă să meargă” – Dorin Sava, director executiv Fundația Comunitară Alba.

“Kaufland susține comunitatea locală pentru că este parte a comunității. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie să vedem implicarea companiilor, pentru că avem nevoie de lucruri bune care să ne inspire” – Anna-Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Alba Iulia, 8 septembrie 2020

Acest comunicat exprimă exclusiv opinia autorului, iar finanţatorii şi partenerii menţionaţi nu pot fi făcuţi în nici un fel răspunzători de felul în care se folosesc informaţiile cuprinse în acest material.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *