56,52% rata de promovare a concursului național de titularizare în județul Alba – sesiunea 2020
Comunicat de presă
În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, în județul Alba rata de promovare a crescut la 56,52% față de cea inițială (54,23%).
Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 87.
Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație:2 candidați au obținut nota 10 (zece), iar 245 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, restul obținând note sub 7 (șapte).
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare, în perioada 12 – 14 august.
Detalii suplimentare sunt disponibile atât pe site-ul titularizare.edu.ro, unde Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 11 august, la ora 11:00, rezultatele finale, cât și pe https://personal.isjalba.ro/.
Biroul de presă al ISJ Alba
Purtător de cuvânt,
Insp. Gabriela Gâlea