Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va efectua teste COVID-19 si la cerere, contra cost.

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va efectua de joi, 16.07.2020, teste pentru diagnosticarea COVID-19 inclusiv la solicitarea persoanelor care doresc să se deplaseze în interes profesional/ personal în străinătate (iar pentru acest lucru au nevoie de un test negativ) sau vor să efectueze testarea moleculară din alte motive (iar conform reglementărilor în vigoare nu fac parte din categoria pacienților în cazul cărora astfel de analize sunt gratuite). În continuare, vor fi testați gratuit toți pacienții care se încadrează în situațiile prevăzute de metodologie.

Posibilitatea de testare la cerere vine și în sprijinul cetățenilor care doresc să călătorească în Grecia și care, începând cu 15 iulie, trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu noul coronavirus SARS-CoV-2 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene.

Cei care sunt interesați se pot programa la numărul de telefon 0258 826 272. La telefon vi se va comunica data și ora la care sunteți programați pentru recoltare. Recoltarea probelor pentru testul RT-PCR se va face în Policlinica SJU Alba Iulia, strada Mușețelului, nr. 2,  etajul I, de luni până joi, în intervalul orar 10:00-13:00, respectiv sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08:00-11:00. 

Laboratorul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia este acreditat pentru efectuarea testului Real Time PCR pentru determinarea COVID-19,  iar costul unui test, la cererea pacientului, este de 250 de lei. Rezultatele pot fi obținute prin accesarea platformei online, portal.spitalalba.ro, utilizând codul unic de înregistrare, în cursul aceleași zile. De precizat este că fiecare pacient care va efectua aceste analize va primi, pe un fluturaș, link-ul în vederea accesării site-ului web și codul unic de înregistrare pentru a putea beneficia de rezultatul testării. Rezultatul (buletinul de analize) poate fi ridicat în și în format fizic, a doua zi, de la registratura policlinicii. Facem precizarea că în cazul în care vor exista pacienți pozitivi, SJU Alba Iulia va comunica, în regim de urgență, DSP Alba pentru începerea anchetei epidemiologice și prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor.

În vederea efectuării testului se recoltează exsudat nasofaringian și orofaringian. Înainte de prezentarea la recoltare trebuie să nu consumați lichide, să nu mâncați nimic și să nu efectuați toaleta cavității bucale (cu pastă de dinți cu fluor).

Reamintim că SJU Alba Iulia a pus în funcțiune, în 11 aprilie 2020, în propriul laborator, o linie completă de testare a pacienților pentru depistarea cazurilor de COVID-19. Toți pacienții care se prezintă în Unitatea de Primiri Urgențe, indiferent de afecțiunea de care suferă, sunt, au fost și vor fi testați gratuit înainte de a intra pe secții pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor și acordarea de îngrijiri medicale corespunzătoare.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *