„Cununa de Sânziene” la Sâncel – obicei prezentat într-o expoziție de fotografie etnografică

Spațiul expozițional urban al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba găzduiește în aceste zile o expoziție de fotografie etnografică, care surprinde instantanee despre obiceiul tradițional „Cununa de Sânziene” păstrat în zona comunei Sâncel din județul Alba. Fotografiile sunt realizate de Vasile Sârb, coordonatorul Clasei de Fotografie din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Cununa de Sânziene” este o sărbătoare cu rădăcini precreştine peste care s-a suprapus celebrarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel, în apropierea solstițiului de vară, în satele din Transilvania se celebrau Sânzienele, când se împlineau rituri de divinație (prevestirea timpului) și oraculare. Pe Valea Târnavei Mici, la Sâncel, se îndătina ca, în ajunul sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, să se culeagă flori de sânziene cu care să se împodobească porțile gospodăriilor și să se împletească cununi pentru fiecare membru al familiei. Fetele din sat culegeau flori de sânziene și împleteau cununi, pe care le aruncau pe casă, numindu-le pentru fiecare membru al familiei. Dacă până a doua zi cădeau, prevesteau moarte, iar dacă rămâneau pe acoperiș, anunțau viață lungă și belșug. Pentru animalele din gospodărie erau împletite cununi mai mici, care se aruncau pe acoperișul grajdului sau al altor anexe, pentru ca animalele să fie protejate de rele. O cunună de sânziene era pusă în casă, la loc de cinste, la icoană. De asemenea, fiecare poartă din satul Sâncel era împodobită cu o cruce din flori de sânziene, care rămânea acolo până la următoarea sărbătoare a Sânzienelor.

Expoziția de artă fotografică, semnată de Vasile Sârb, poate fi vizionată până în data de 15 iulie 2020 în Alba Iulia – Spațiul expozițional urban al Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” – strada Mihai Viteazul nr. 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *