Cyberstalking sau hărțuirea electronică – nevoia unei reglementări legislative

Cluj-Napoca, 22 iunie 2020: Mediul online a determinat amplificarea activității infracționale prin facilitarea comiterii anumitor fapte. Spre exemplu, online-ul reprezintă un mediu prielnic hărțuitorilor datorită ușurinței cu care se pot efectua atacurile. De asemenea, posibilitatea de a săvârși astfel de fapte fără a fi în contact direct cu victima și posibilitatea de a crea o identitate falsă favorizează acest tip de comportament. Mai mult, făptuitorilor le este mult mai ușor să își urmărească victimele și să obțină informații despre acestea. Impactul pe care cyberstalking-ul îl are asupra victimei poate fi unul puternic, în special din cauza rapidității cu care se propagă informația. 

În legislația noastră, în principiu, astfel de fapte intră sub incidența art. 208 alin. (2) C.pen. care sancționează „efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanța, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane”. 

Astfel, pentru ca fapta să se plieze pe tipicitatea normei, se impune îndeplinirea cumulativă a trei condiții:

(I) fapta trebuie să constea în efectuarea de apeluri telefonice sau alte comunicări care au loc prin mijloace de transmitere la distanță.

În ceea ce privește apelurile telefonice, situația este clară. Raportat la comunicările care au loc prin mijloace de transmitere la distanță, legea nu face nicio limitare, pot fi incluse orice comunicări cum ar fi cele pe e-mail, Facebook, Instagram, Zoom, Skype etc.

(II) apelurile sau comunicările trebuie să prezinte fie caracter de repetabilitate, fie un conținut deranjant.

Astfel, prima formă presupune ca făptuitorul să încerce contactarea victimei de mai multe ori. În situația în care se efectuează un singur apel telefonic sau se trimite un singur mesaj este necesar ca acesta să deranjeze prin conținutul său.

(III) acțiunea trebuie să cauzeze o temere.

Această condiție trebuie analizată în concret, prezentând relevanță modul în care persoana în cauză percepe mesajul primit. Este posibil ca primirea unor apeluri telefonice insistente să fie percepută de majoritatea oamenilor ca un motiv de îngrijorare, dar cu toate acestea dacă nu creează o temere persoanei care le primește, fapta nu va îndeplini elementele constitutive ale infracțiunii de hărțuire. 

Așadar, dacă aceste trei condiții sunt îndeplinite, poate fi angajată răspunderea penală a persoanei pentru săvârșirea infracțiunii de hărțuire. Pedeapsa care poate fi aplicată este închisoarea de la o lună la trei luni sau amendă.

La finalul art. 208 alin. (2) C.pen. este introdusă și o clauza de subsidiaritate. Astfel, fapta este considerată hărțuire numai dacă nu constituie o infracțiune mai gravă.

Așadar, în ipoteza în care făptuitorul amenință victima cu comiterea unei infracțiuni, acțiune care este de natură să îi producă victimei o temere, atunci fapta va constitui infracțiunea de amenințare, iar cea de hărțuire nu se va mai reține.

De asemenea hărțuirea nu mai poate fi reținută nici în cazul în care, prin mesajele trimise, făptuitorul determină victima să se sinucidă. În această situație fapta va constitui infracțiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii.

“Chiar dacă legislația noastră are reglementări referitoare la hărțuirea electronică, nu îi este oferită suficientă importanță. Se poate observa că hărțuirea, în forma de bază, este sancționată cu o pedeapsă mai mare, chiar dacă în fapt gradul de periculozitate al infracțiunii de hărțuire electronică nu este mai scăzut. Din contră, pot exista situații în care această faptă poate avea efecte mai grave asupra victimei. Spre exemplu, dacă se postează public mesaje amenințătoare adresate unei persoane prin intermediul rețelelor de socializare, acestea pot fi văzute și distribuite de un număr foarte mare de persoane. Tocmai această componentă poate face ca impactul asupra psihicului victimei să fie unul mult mai mare decât în ipoteza în care un astfel de mesaj îi era adresat în mod direct.” afirmă Diana Pleș, avocat Iordăchescu & Asociații.

De multe ori este suficient un singur mesaj care să fie apt să creeze teamă victimei. Legislația actuală este prea generală, fiind mai dificil de determinat care sunt acele conduite care intră sub incidența legii penale. “Ar fi mai oportună o reglementare care să prevadă expres care sunt acele acțiuni care trebuie sancționate, precum și o sancționare distinctă în funcție de caracterul public sau privat al mesajului adresat.” continuă Av. Diana Pleș.

Nu este de omis nici faptul că, la nivel internațional, există numeroase cazuri în care, drept consecință a cyberstalking-ului, victimele s-au sinucis. Astfel de comportamente pot avea urmări devastatoare, motiv pentru care se impune atât o reglementare mai detaliată, cât și acordarea unei importanțe mai mari acestui fenomen.