DSP Alba implementează, în premieră în județ, consultații prin tele-medicină: proiect-pilot în comuna Bucium din Munții Apuseni

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba implementează, în premieră în județul Alba, un proiect de tele-medicină pentru a veni în întâmpinarea nevoilor în special ale pacienților vârstnici cu boli cronice, aflați în zone greu accesibile sau izolate din județ. Prima comună inclusă în proiect este Bucium, situată într-un areal care se întinde pe aproximativ 8.500 de hectare, cu circa 1.500 de locuitori a căror medie de vârstă depășește 65 de ani. Proiectul-pilot se va derula prin intermediul platformei Hypertalk MedDesk puse la dispoziție gratuit de S.C. Hypermedia SRL Cluj, în cadrul unui parteneriat încheiat cu DSP Alba.

Reprezentanți ai DSP Alba s-au deplasat miercuri în comuna Bucium unde a avut loc un training și apoi o simulare a proiectului-pilot. Practic, proiectul va permite efectuarea unui consult medical on-line ce va fi facilitat de un asistent comunitar sau un asistent medical de la cabinetul medicului de familie, astfel: *asistentul se deplasează în zonă, vizitează pacientul și intră în legătură audio-video cu medicul de familie; *pe durata consultului asistentul transmite medicului valorile parametrilor vitali, îl ajută pe pacient să răspundă la întrebări etc; *medicul/asistentul medical din cabinetul de medicină de familie are posibilitatea de a comunica audio-video cu pacientul, analizează parametri medicali transmiși și finalizează actul de consult la distanță cu un sfat medical sau chiar cu un diagnostic acolo unde este posibil: *asistentul are posibilitatea de a programa o ședință de consult on-line cu medicul de familie, în cazul în care e nevoie.

Tele-medicina poate înlocui consultul clasic doar în cazul pacienților cu boli cronice, care nu prezintă urgențe sau afecțiuni medicale grave ce pot fi tratate doar în unități medicale specializate. Scopul proiectului este, în primul rând, creșterea gradului de accesabilitate a populației din zonele izolate ale județului dar, în același timp, se urmărește și evitarea cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 a pacienților cronici, vârstnici, asociați categoriilor vulnerabile, prin supraaglomerarea la cabinetele medicilor de familie sau în ambulatoriile de specialitate, după intrarea în normalitate.

În funcție de rezultatele obținute la Bucium și de feed-back-ul primit din partea pacienților, proiectul poate fi extins și în alte zone ale județului dar și la nivelul centrelor de permanență din Alba pentru ca, în faza finală, să poată fi utilizat direct de către pacienți prin intermediul unei aplicații de pe telefon.

”DSP Alba dorește să faciliteze accesul persoanelor vârstnice, din zone izolate ale județului, la servicii medicale. Nu există un moment mai potrivit pentru lansarea acestui proiect de tele-medicină, având în vedere perioada pe care o traversăm în contextul pandemiei. În acest fel reușim să protejăm persoanele vulnerabile dar și să facem un pas spre viitor prin punerea tehnologiei moderne în slujba sănătății populației județului. Pentru a continua, avem nevoie de implicare din partea medicilor de familie, a autorităților locale și evident, a pacienților”, Alexandru SINEA, director executiv DSP Alba.

Biroul de Presă a DSP Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *